Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu BILLIE EILISH - BIRDS OF A FEATHER

Dacian Cioloș a depus plângere penală împotriva lui Carmen Dan

dacian ciolos 5

Dacian Cioloș a anunțat că a depus plângere penală împotriva lui Carmen Dan, al prefectului Capitalei şi al şefului Jandarmeriei. El îi consideră responsabili de modul cum au fost agresaţi protestarii. Cioloş susţine că aceştia trebuie să lămurească modul în care au acţionat jandarmii, conform unui comunicat al formațiunii conduse de Dacian Cioloș.

Potrivit sursei citate, ca urmare a violențelor extreme din noaptea de 10-11 august a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un denunț prin care se solicită începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  •          abuz în serviciu, comisă de Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, și persoanele din conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București care au dispus și gestionat din punct de vedere operativ modul de intervenție a forțelor de ordine împotriva manifestanților pașnici care au participat la protestul autorizat din data de 10 august 2018 desfășurat în Piața Victoriei din București;
  •          purtare abuzivă, constând în insultele, amenințările și lovirile exercitate de lucrători din cadrul Jandarmeriei Române față de cetățenii români pașnici care au participat la protestul din data de 10 august 2018.

Considerăm că modul în care a fost dispusă și gestionată din punct de vedere operativ intervenția forțelor de ordine împotriva manifestanților pașnici care au participat la protestul autorizat din data de 10 august 2018 desfășurat în Piața Victoriei din București constituie o încălcare clară a dispozițiilor legii care guvernează funcționarea Jandarmeriei (Legea nr. 550/2004).

Având în vedere consecințele deosebit de grave - aproximativ 500 de răniți, dintre care 70 au necesitat internare - fapta Prefectului Capitalei și a Ministrului de Interne este un abuz în serviciu și trebuie sancționată ferm.

Mai mult, modul în care a fost comandată intervenția Jandarmeriei împotriva manifestanților arată clar o deturnare a acestei instituții de la păstrarea ordinii publice la descurajarea oricăror proteste împotriva guvernării actuale. Din păcate pentru guvernarea actuală, românii nu s-au lăsat descurajați și au revenit și a doua zi pentru a-și arăta indignarea.

De asemenea, am solicitat începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă  de către lucrătorii din cadrul Jandarmeriei, pentru insultele, amenințările și lovirile exercitate de către aceștia față de cetățeni pașnici care au participat la protestul din data de 10 august 2018. Suntem convinși că o parte dintre jandarmii prezenți vineri seara în Piața Victoriei și-au exercitat profesia cu bună-credință. În schimb,există și jandarmi care au folosit gratuit violența, de multe ori împotriva unor persoane pașnice ori lipsite de apărare. Aceștia din urmă trebuie identificați rapid și trași la răspundere, pentru a restabili încrederea în Jandarmerie.

Denunțul a fost inițiat și semnat de către reprezentanții Platformei România 100 și Asociației Voci pentru Democrație și Justiție, fiind depus în nume propriu, precum și al organizațiilor Freedom House Romania, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, Asociația România Vie, Umbrela Anticorupție Cluj, Geeks 4 Democracy, Inițiativa România, Vă Vedem, #REZISTENȚA, Insistăm București,Corupția Ucide, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Aradul Civic, Acțiunea Civică Galați, #Rezist Galați.

Considerăm că intervenția în forță realizată de către trupele jandarmi împotriva tuturor protestatarilor din Piața Victoriei în noaptea de 10-11 august constituie o încălcare gravă a principiilor constituționale privind libertatea întrunirilor și libertatea de exprimare, întrunind în același timp elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și purtare abuzivă. O astfel de acțiune din partea unor instituții de forță a statului român nu poate fi tolerată, și, drept consecință, ne exprimăm convingerea că organele de urmărire penală vor asigura tragerea la răspundere penală a responsabililor.

În plus față de denunțul depus la Parchet, Platforma România 100 a făcut mai multe cereri de acces la informații de interes public către Prefectura Capitalei și către Jandarmerie prin care solicităm:

  • Planul de intervenție al inspectorului general al Jandarmeriei elaborat în vederea mitingului organizat pe data de 10 august 2018 în Piața Victoriei din București
  • Aprobarea planului de intervenție de către ministrul de interne.
  • Documentul prin care a fost informat Prim-ministrul Guvernului României.
  • Ordinul Prefectului Municipiului București de aprobare a acțiunii de intervenție în vederea dispersării mitingului și a urmăririi participanților, precum și a altor cetățeni aflați în perimetru.
  • Precizarea tipului de materiale folosite efectiv la acțiunea din 10 august 2018 (tip de gaz lacrimogen, grenade, gloanțe de cauciuc etc.)
  • Costul total aloperațiunii din 10-11 august 2018
  • Măsurile luate la nivelul Jandarmeriei urmare a acțiunilor de o violență fără precedent întreprinse de jandarmii participanți la acțiunea din 10 -11 august 2018.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
scandal metrou
Scenă șocantă la metrou: „Ce, nu mai am voie să îmi bat nevasta?”
violențe, proteste marea britanie
Proteste violente în Marea Britanie, după ce trei fetițe au fost ucise. Britanicii au atacat...
Români implicați în incidente violente în Leeds
Români implicați în incidente violente în Leeds: ”Să vină mascații de la București că și pe...
Dacian Ciolos bei einer Pressekonferenz der Fraktion Renew Europe zur Ernährungssicherheit im Zusammenhang mit dem Krie
Dacian Cioloş, după rezultatele la alegerile locale: „Scorul naţional este un eşec, un duş...
Te-ar putea interesa și
dacian ciolos4
Dacian Cioloş, despre candidatura lui Iohannis la NATO: Pentru România e un lucru bun. Sper să...
Dacian Ciolos bei einer Pressekonferenz der Fraktion Renew Europe zur Ernährungssicherheit im Zusammenhang mit dem Krie
Cioloş a depus denunţ împotriva premierului Ciolacu, la Parchetul General, „pentru răul pe...
Clotilde Armand
Clotilde Armand a depus plângere penală pe numele consilierilor locali PSD - PNL: "Coaliţia...
BUCURESTI - DACIAN CIOLOS - DECLARATII - USR-PLUS - 23 SEP 2021
Dacian Cioloș: Ponta apare de 161 de ori în cererea iniţială de despăgubiri a Gabriel...
Partenerii noștri
Digi24 Doi candidați au cerut la CCR anularea turului I al prezidențialelor. Sesizările, judecate joi. Care sunt acuzațiile aduse DOCUMENTE
Doi candidați au cerut la CCR anularea turului I al prezidențialelor...
DigiSport Ilie Dumitrescu nu are dubii: ”E cea mai bună echipă din Champions League. Termină pe primul loc”
Ilie Dumitrescu nu are dubii: ”E cea mai bună echipă din Champions League...
PeRoz Reacția Andreei Marin la afirmațiile lui Călin Georgescu despre cezariană: Mare păcat a făcut și mama, mare prostie am făcut și eu
Reacția Andreei Marin la afirmațiile lui Călin Georgescu despre cezariană...
Film Now Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva tatălui lor: "Povestește lucruri otrăvitoare despre el"
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi...
Digi World Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești...
Stirile Kanal D Părinții bebelușului Victor Ștefan sunt devastați de moartea lui. Declarații sfâșietoare: „Am stat internați șase săptămâni. Medicii ne-au spus că..."
Părinții bebelușului Victor Ștefan sunt devastați de moartea lui...
ProFM Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor, bă! Femeia nu e incubator
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver/ Foto: News.ro
SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a...
Klaus Iohannis, președintele României și Sergio Mattarella, președintele Republicii Italiene, susțin o conferință de presă comună după întâlnirea avută la Palatul Cotroceni din București, 19 iunie 2024. Inquam Photos / George Călin
Klaus Iohannis a convocat joi CSAT pentru posibile riscuri la adresa securităţii naţionale...
banescu
Vasile Bănescu critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe...
metrou (1)
Metroul din Salonic, inaugurat după o aşteptare de 20 de ani şi numeroase descoperiri...