Acum la Digi FM Sonny Fodera, Jazzy, D.O.D - Somedays

Dacian Cioloș: „Au votat împotriva Rovanei Plumb chiar social-democrați pentru că și ei s-au săturat”

dacian ciolos 5

Viorica Dăncilă consideră că Opoziția a complotat împotriva numirii Rovanei Plumb. Dacian Cioloș a declarat că Dăncilă fusese avertizată de toată lumea asupra necesității desemnării unei alte persoane pentru postul de comisar european, pentru a fi evitată o nouă rușine aruncată pe obrazul României.

„Doamna Dăncila a fost prevenită și de mine și de alții de câteva săptămăni că există acest risc ca doamna Plumb să nu treacă, pentru că matrapazlâcurile și modul de acțiune pe care l-au învățat polițicienii în PSD nu funcționează la Bruxelles. Oricât ar încerca să o dea cu patriotism și că e împotriva României, nu, eu cred că noi am acționat în interesul României, ferind România de o astfel de reprezentare acolo în Comisia Europeană, pentru că, clar, România va avea un reprezentant în Comisia Europeană. Dar nu putem merge cu oameni care fac jocuri. De altfel, ecologiștii europeni au spus clar că doamna Plumb a mai fost în astfel de situații în care a lut bani de la unul sau de la altul și ulterior a facilitat angajarea copiilor persoanei respective în guvern, pe vremea când era la minister. Oamenii aici au aflat și nu de la noi, colegii români. Oamenii au îngrijorări aici pentru că este vorba despre instituția care conduce Executivul European. În comisia juridică în care s-a luat decizia nu este niciun membru de naționalitate română, deci nu poate să spună, doamna Dăncilă că iar a tras sforile Opoziția, dar vedeți cum e, când nu trage sforile Opoziția, sunt agenturile străine, totdeauna alții sunt de vină. În plus șeful comisiei juridice nici măcar nu a votat, tocmai pentru că este președintele comisiei și a a vrut să-și păstreze neutralitatea. Dar au votat împotriva Rovanei Plubm chiar social democrați pentru că și ei s-au săturat. Orice om normal vede lucrurile astea, numai doamna Dăncilă nu”, a declarat Dacain Cioloș.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
BUCURESTI - DACIAN CIOLOS - DECLARATII - USR-PLUS - 23 SEP 2021
Dacian Cioloș critică decizia PSD de a se retrage din coaliția de guvernare: "Parcă ne-am...
Viorica Dăncilă, la PSD Bistrița-Năsăud
Viorica Dăncilă a intrat într-un alt partid politic. De ce a renunțat la PSD: "Oameni aflaţi...
Dacian Ciolos bei einer Pressekonferenz der Fraktion Renew Europe zur Ernährungssicherheit im Zusammenhang mit dem Krie
Dacian Cioloş, după rezultatele la alegerile locale: „Scorul naţional este un eşec, un duş...
clotilde armand
Clotilde Armand: „De fiecare dată când deschide gura Marcel Ciolacu, asistăm la un fel de...
Te-ar putea interesa și
dacian ciolos4
Dacian Cioloş, despre candidatura lui Iohannis la NATO: Pentru România e un lucru bun. Sper să...
Dacian Ciolos bei einer Pressekonferenz der Fraktion Renew Europe zur Ernährungssicherheit im Zusammenhang mit dem Krie
Cioloş a depus denunţ împotriva premierului Ciolacu, la Parchetul General, „pentru răul pe...
BUCURESTI - DACIAN CIOLOS - DECLARATII - USR-PLUS - 23 SEP 2021
Dacian Cioloș: Ponta apare de 161 de ori în cererea iniţială de despăgubiri a Gabriel...
avion tarom
În avionul în care un pasager s-a automutilat se aflau Mircea Geoană, Rovana Plumb și Raed...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...