Dacian Cioloș a declarat luni, la Realitatea TV, că el consideră utila organizarea referendumului pe justitie odata cu alegerile europarlamentare, pe 26 mai. De asemenea, liderul PLUS crede că Liviu Dragnea are o urgență să scape de justiție, fapt pentru care a luat ostatic Guvernul, care legiferează prin ordonanțe de urgență.
„Este utilă organizarea referendumului și e un bun moment să se întâmple odată cu alegerile europarlamentare. Noi îl așteptăm de doi ani de zile acest referendum. E o ocazie foarte bună ca românii să spună, așa cum spun și partenerii noștri europeni că nu vrem o țară coruptă, condusă de oameni corupți, ci o justiție liberă. De asta e oportun să fie în aceeași și cu alegerile, pentru că statul de drept și libertatea sunt valori europene. Domnul Dragnea a declarat că nu vor modifica această lege. Sigur nu poți să mai dai mare lucru pe ceea ce spune Dragnea. Întrebarea la referendum ar trebui să permită românilor să spună că nu mai vor hoți și condamnați la conducerea statului. Eu cred că putem găsi soluții. Avem și noi un grup care lucrează la această, dar presupun că și președintele are echipă care lucrează la acest lucru. Eu cred că pot fi găsite formule pentru ca românii să răspundă la acest lucru", a afirmat Dacian Cioloș, luni seară la Realitatea TV.
Fostul premier a mai spus că liderul PSD Liviu Dragnea are o urgență să scape de justiție.
„Există o urgență pentru domnul Dragnea să scape de justiție. Asta e urgență pe care o vedem de doi ani încoace și explică faptul că o majoritate parlamentară nu legiferează prin Parlament, ci prin decizia Guvernului. Dau OUG pe bandă rulantă pentru că e mult mai confortabil să pui cuțitul la gât miniștrilor și să guvernezi așa. Domnul Dragnea a luat ostatice instituțiile statului, acum Guvernul”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!