Dacian Cioloș a comentat campania ROEXIT, prin care se dorește retragerea României din Uniunea Europeană. El este de părere că „că în spatele ei există un plan bine pus la punct, la care se lucrează de multă vreme și în care au fost atrași și oameni de bună credință cu ajutorul unor false pretexte”.
„Nimeni din România nu a mandatat PSD, pe Liviu Dragnea, pe Viorica Dăncilă sau europarlamentarii acestui partid și pe cei de la ALDE să provoace retragerea țării noastre din Uniunea Europeană. Am asistat la luări de poziții incalificabile pentru un demnitar sau pentru un reprezentant al României. Minciuni și propagandă pe bandă rulantă din partea PSD cu un singur scop, acela de a-și scăpa clienții politici de răspunderea pentru fraudarea bugetului de stat al României. În acest moment, s-a renunțat la orice urmă de responsabilitate politică pentru viitorul României și a fost lansată campania ROEXIT, prin care se cere retragerea noastră din Uniunea Europeană. Este evident că în spatele ei există un plan bine pus la punct, la care se lucrează de multă vreme și în care au fost atrași și oameni de bună credință cu ajutorul unor false pretexte. Îi îndemn pe toți cetățenii României să nu cadă în această capcană și să înțeleagă că tot ce se petrece astăzi nu are legătură cu credințele sau cu orientările noastre politice. În aceste zile, decidem dacă România va mai fi sau nu parte a Uniunii Europene“, a declarat Dacian Cioloș, potrivit site-ului Mișcarea România Împreună.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!