Acum la Digi FM Antonia Stancu LOLA YOUNG - Messy(Clean)

Daniel Osmanovici nu mai e purtătorul de cuvânt al CNAS. Și-a dat demisia vineri

Daniel Osmanovici

Purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și-a dat demisia. Daniel Osmanovici declarase, după mai bine de 2 săptămâni în care sistemul informatic al instituției nu funcționa, că „oamenii mor oricum, cu sau fără sistem”.

Decizia fostului prezentator de știri TV a venit după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, demiterea lui, cât și a președintelui CNAS.

A demisionat vineri. Atunci și-a depus demisia la domnul președinte, la momentul acela nu știam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul președinte, așa e procedura la orice instituție și orice serviciu, a declarat Augustus Costache, consilier superior în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Întrebat de avaria prelungită a platformei PIAS (cea în care medicii înregistrează trimiterile și rețetele eliberate pacienților), Osmanovici a declarat, în urmă cu câteva zile că „nu există pe lumea asta niciun sistem perfect”.

Nu aș vrea să mă duc în această zonă apocaliptică, pentru că oamenii mor și cu un sistem, și fără un sistem, nu vreau să sun cinic, dar nu e o chestiune pe care să o pun că acum, dacă a picat sistemul, se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ fix în România, au fost cuvintele fostului purtător de cuvânt.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Daniel Chelcea/ Foto: Facebook
Managerul Spitalului Judeţean Sibiu a demisionat din funcţie. Motivul: divergenţe de viziune...
Peter Marks/ Profimedia
SUA: Șeful departamentului de vaccinuri al FDA, forțat să demisioneze. Presa indică posibile...
2025-03-12-6712
Ponta, despre Colectiv: Mi-am dat demisia în speranţa că următorul Guvern va lua măsuri să...
Donatella Versace/ Profimedia
Donatella Versace demisionează din funcţia de director artistic al casei Versace
Te-ar putea interesa și
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Ciolacu spune că nu intenţionează să demisioneze din funcţie: „Este un circ total...
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte: "Nu am încălcat niciodată...
Donald Trump și Jack Smith/ Profimedia
Jack Smith, procurorul special care s-a ocupat de dosarele federale ale lui Trump, a...
Salome Zurabişvili/ Profimedia
Preşedinta pro-europeană din Georgia refuză să demisioneze fără noi alegeri generale
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport CSM Reșița - Steaua 0-2 / FC Argeș - Csikszereda 3-0. Pas important făcut către Liga 1. Toate rezultatele etapei
CSM Reșița - Steaua 0-2 / FC Argeș - Csikszereda 3-0. Pas important făcut...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...