Înotătorul David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris cu al cincilea timp.
Popovici a ocupat locul doi în seria a doua, cu timpul de 47 de secunde şi 66 de sutimi, potrivit News.ro.
Seria a fost câştigată de chinezul Zhanle Pan (47.21).
Britanicul Matt Richards, care la 200 metri a pierdut la două sutimi aurul în faţa lui Popovici, nu a reuşit calificarea în finala probei.
Finala este programată, miercuri, de la ora 23.39.
În vârstă de 19 ani (va împlini 20 de ani la 15 septembrie), David Popovici a câştigat deja o medalie de aur la actuala ediţia a JO, la 200 metri liber.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!