România trebuie să transpună, până în august 2022, o directivă europeană ce acordă angajaților cu copii de până în 8 ani posibilitatea creării unui program de lucru flexibil, astfel încât angajații să poată avea grijă de cei mici.
Potrivit reglementării, angajații trebuie să le ceară superiorilor crearea programului flexibil.
Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate. Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii, arată textul Directivei europene 1.158/2019.
Programul de muncă flexibil vine să încurajeze părinții și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii și le oferă diverse posibilități, de la alegerea timpului de început și de sfârșit al programului, la munca de acasă sau o combinație între munca la birou și cea în afara biroului.
Rămâne de văzut cum vor decide autoritățile de la București să transpună directiva și dacă angajatorii vor fi dispuși să adapteze nevoile angajaților la nevoile lor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!