Andreia Bodea, directoare a Colegiului Național ”I.L. Caragiale” din București, a declarat, într-o intervenție la Euronews, că a semnalat poliției, dar și părinților că unii dintre elevi consumă droguri.
La o zi de la perchezițiile de amploare făcute în Capitală, directoarea Colegiuliui Caragiale, care apare în ancheta privind traficul de droguri în mai multe unități de învățământ, a fost întrebată dacă știa despre acest fenomen.
„Nu numai că avem cunoștință, am și transmis și părinților. Am transmis peste tot. Eu i-am informat pe părinți atunci când am știut”, a spus profesoara, la Euronews. Bodea a spus însă s-a confruntat cu „reacții violente”, fiind inclusiv amenințată că va fi dată în judecată.
„Părinții sunt cei care, cel puțin din experiența mea, au reacții violente și agresive la adresa mea, pentru că cer dovezi. Părinții vin când sunt chemați la școală și îmi spun: «Vă dau în judecată! Ce aveți cu copilul meu? Eu vreau dovada»”, a mai spus profesoara.
Polițiștii au efectuat 23 de percheziții în București
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, fac luni 23 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, într-o cauză ca are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. Membrii grupului ar fi comercializat droguri inclusiv în licee din Capitală, potrivit News.ro.
Conform anchetatorilor, începând cu anul 2022, membrii grupului ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din Bucureşti.
Până la acest moment, pe parcursul percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite diferite cantităţi de cannabis, cocaină şi ketamină, precum şi comprimate de Xanax. Peste 20 de persoane urmează a duse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei ,,Vlad Ţepeş”.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!