Acum la Digi FM LOU BEGA - Mambo no. 5

Directorul Fondului de Garantare: Programul „Noua casă” nu va crește prețurile apartamentelor

Bloc nou

Directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii infirmă opiniile mai multor specialiști, potrivit cărora prețurile apartamentelor vor crește odată cu lansarea programului guvernamental „Noua casă”, continuare a programului „Prima casă”. Dumitru Nancu asigură că acest lucru nu se va întâmpla.

Cum pot să afirme unii analiști că vor crește prețurile? Păi cel care analizează solvabilitatea clientului este banca. Deci banca va spune dacă tu îți permiți să îți iei o locuință de 140.000 de euro sau tu îți permiți, tu ca cetățean, să dai 15% față de 5%. Deci păstrăm programul „Prima casă”, dar oferim posibilitatea și celor care au venituri superioare, dar în primul rând, (este o măsură, n.r.) pentru această piață, pentru a debloca această piață. La fel, ați văzut, sunt încurajate construcțiile noi. Este o măsură anticiclică, care va scoate mai mulți bani din bănci, iar acei investitori care vor folosi acei bani îi vor întoarce din nou în investiții. Programul „Noua casă” este un program care include fostul program „Prima casă”, deci practic e ceva complementar. Noi credem că săptămâna viitoare vom intra în Guvern cu normele, iar la data de maximum 15 august programul „Noua casă” să fie funcțional, a declarat Nancu.

Programul guvernamental „Noua casă”  este o continuare a programului „Prima casă”, prin care românii își pot cumpăra locuințe cu credite garantate de stat. Plafonul maxim de creditare în noul program este de 140.000 de euro.

„Noua casă” va funcționa din 15 august. Noutatea programului este că oferă două tipuri de plafoane de creditare: unul de 70.000 de euro (cu avans de 5%, similar cu cel din „Prima casă”) și unul de 140.000 de euro (cu avans de 15%), ambele garantate de stat în anumite condiții.

Pentru anul acesta, valoarea garanțiilor acordate de stat pentru „Prima casă” a fost de 2,1 miliarde de lei, dintre care s-au folosit 415 milioane de lei, restul fiind disponibili pentru programul „Noua casă”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Construction,Cranes,On,The,Background,Of,The,Flag,Of,Germany.
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe
Cum a reușit o româncă din Germania să-și cumpere cinci apartamente și un teren în cinci ani/ Foto: Shutterstock
Cum a reușit o româncă din Germania să-și cumpere cinci apartamente și un teren în cinci ani...
Bucharest,,Romania,-,August,19,,2012:,People,Wait,For,Metro
Carburanţii şi călătoria cu metroul, mai scumpe de la 1 ianuarie. Studenții pierd unele...
Bucharest,,Ro,-,Nov,25,,2021:,The,Platform,Of,The
Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie. O călătorie ar urma să...
Te-ar putea interesa și
Shopping,Cart,Filled,With,Food,And,Drinks,And,Supermarket,Shelves
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din noiembrie 2024
GARA DE NORD - CFR - GREVA SPONTANA
Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie, anunță CFR. Cât va costa un bilet sau abonament
Croatian,Police,Forces,Car.,Emblem,And,Name,Of,Croatian,Police.
Doi români, suspectaţi că au intrat prin efracţie în zeci de apartamente din Croația, arestați...
cumparaturi supermarket
Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii, în topul scumpirilor înregistrate în iunie...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao 0-0, ACUM, Digi Sport 2. Meci capital pentru madrileni ca să-și salveze sezonul
Real Madrid - Athletic Bilbao 0-0, ACUM, Digi Sport 2. Meci capital pentru...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...