Cătălina Gavriluță, directorul școlii ieșene, unde un copil de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut în fosa septică, a fost demis. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, care consideră că nu a fost asigurată securitatea elevilor.
În cursul dimineții de azi, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Iași s-a reunit, iar membrii au votat în unanimitate demiterea directorului. Este vorba de o neglijență gravă. Siguranța elevilor este în mod cert responsabilitatea directorului, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedia a avut loc luni și a fost anunțată printr-un apel la serviciul de urgență 112. Deși un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și unul de prim-ajutor din orașul Târgu Frumos au ajuns rapid la fața locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe micuț.
Președintele Klaus Iohannis a atras atenția că sunt școli în România unde siguranța nu este o prioritate și a făcut apel la guvernanți să ia măsuri urgente ca această situație să nu se mai repete. Șeful statului a cerut tuturor partidelor să își mobilizeze aleșii locali ca să rezolve problemele grave din sistemul de învățământ. „Situația în care se găsesc încă multe școli din țară este o rușine națională”, a subliniat Iohannis.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!