Situație fericită la Ploiești, unde o femeie a pierdut un portofel în care se aflau mai bine de 2000 de euro și peste 1000 de lei. Acesta a fost găsit de doi jandarmi, care l-au înapoiat.
Potrivit Ziare.com, un portofel în care se aflau 2.300 de euro și 1.200 de lei, precum și mai multe acte, a fost găsit în centrul Ploieștiului de Jandarmii Grupării Mobile din oraș.
Aceștia au găsit portofelul în fața Prefecturii Prahova și au decis să mai stea în zonă după ce l-au verificat, în speranța în speranța că păgubiții se vor întoarce după el.
Ceea ce s-a și întâmplat, deoarece la un moment dat, au văzut un bărbat pe care l-au recunoscut după fotografia din buletinul care se afla în portofel.
L-au oprit, întrebându-l ce s-a întâmplat. Acesta le-a povestit că soția lui a pierdut portofelul. Nu se aștepta să mai găsească banii, dar spera să recupereze măcar actele, pentru că fără ele nu s-ar fi putut întoarce în Italia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!