Președintele american a venit cu o soluție de compromis despre care spune că va rezolva blocajul bugetar care afectează, de o lună, 800.000 de angajați de la stat.
Donald Trump promite că va susține continuarea protecției pentru circa 1 milion de imigranți, dacă democrații vor aloca fondurile necesare pentru zidul pe care și-l dorește la granița cu Mexicul.
Anunțul liderului de la Casa Albă a fost mai mult o mișcare de PR, întrucât liderii democrați anunțaseră deja că au primit oferta și că o resping.
De aproape o lună, sute de mii de bugetari americani stau acasă sau muncesc fără bani pentru că instituțiile la care sunt angajați nu mai au un buget aprobat. Inclusiv ambasadele americane sunt afectate.
Situația a apărut deoarece Congresul nu a reușit să adopte un buget. Principala problemă sunt cele 5,7 miliarde de dolari, bani pe care Casa Albă îi vrea pentru zidul de la granița cu Mexicul și pe care democrații refuză să-i aloce.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!