Victorie pe jumătate în alegerile intermediare din Statele Unite pentru președintele american. Donald Trump se felicită pentru un mare succes, încântat că aliații săi republicani păstrează majoritatea în Senat. De cealaltă parte, democrații din opoziție au toate motivele să se felicite pentru că dețin din nou majoritatea în Camera Reprezentanților. O veste proastă pentru liderul de la Casa Albă, pentru că democrații îi pot bloca multe iniţiative şi pot aproba noi investigaţii privind legăturile lui Trump cu Rusia.
„A fost o zi mare, o zi incredibilă. Partidul Republican a sfidat istoria şi şi-a mărit majoritatea în Senat, în timp ce a întrecut toate aşteptările în Camera Reprezentanţilor, în cadrul alegerilor parţiale. Am făcut acest lucru în ciuda unor dezavantaje dramatice precum strângerile de fonduri ale democraţilor de la donatori bogaţi cu interese speciale, în ciuda unei acoperiri media foarte ostile ca să o spun decent. Relatările presei au atins un nou record şi un nou standard.”, a spus Donald Trump.
Așadar, după opt ani în care a fost în minoritate, Partidul Democrat a reușit să recâştige Camera Reprezentanților din Congresul american.
Democrații au deja 222 de mandate confirmate, în ceea ce ar fi echivalentul Camerei Deputaților. Era nevoie de 218 pentru a prelua puterea. De cealaltă parte, republicanii au 219 mandate adjudecate în acest moment.
În Senat, în schimb, republicanii lui Donald Trump au reușit nu doar să păstreze controlul, dar și-au mai și adăugat niște senatori în tabăra lor. De asemenea, republicanii au în continuare cel mai mare număr de guvernatori. 25 față de 22.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!