Ofiţeri ai Serviciului de Acţiuni Speciale au descins joi, 23 aprilie, în locuinţa unui bărbat de 28 de ani, din Hârlău, care este cercetat într-un dosar de ultraj.
Nicuşor Moldovanu sau „Johny Chass”, cum este cunoscut pe Facebook, s-a trezit cu poliţiştii la uşă. El a postat mai multe videoclipuri pe pagina socială în care a adus ofense Poliţiei Române. Fapta se încadrează la ultraj deoarece filmările de pe Facebook au caracter public.
„Vreau să arăt până unde a putut ajunge nenorocita asta de Poliţie. Nu face altceva decât să reprezinte un pericol public. (…) Eşti plătit din banii oamenilor, să le oferi mă, atenţie. Unde e haina aia. Prezentaţi un pericol public, iminent. A început să se amendeze pentru că postam pe Facebook? Nenorociţii. Aţi dat 10 milioane amendă pentru că am postat pe Facebook. Să vadă lumea că sunteţi nişte panarame… Ţineţi cont, nu aveţi tatuaje. Dacă sunteţi atât de şmecheri şi mafioţi, tatuați-vă aşa cum suntem şi noi, luaţi-vă o haină de şmechereala, ieşiţi pe stradă şi bateţi lumea. V-aţi luat cu cine nu trebuie, ţineţi cont! În fiecare judeţ, oraş, ce face poliţia? Ne dă amenzi peste amenzi că aşa cere şeful. Poliţia din oraşul Hârlău, am sesizat-o să mi se aducă şi mie un pachet, un pachet de 30 de lei de la Primăria Hârlău. Am făcut-o din ambiţie! Am făcut pentru că îmi cunosc drepturile. Potoliţi-vă până nu va sare lumea în cap şi o să ajungă să intre în casele voastre. Am primit amendă de 1000 de lei pentru că am cerut poliţiei să se potolească. Dacă handicapatul de şef este prost, nu trebuie să faci ca el (,…).” spune bărbatul într-unul dintre videoclipuri.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!