Dosarul Microsoft se reia de la zero, din cauză că judecătoarea Geanina Arghir urmează să se pensioneze, au precizat, pentru MEDIAFAX, avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic.
Geanina Arghir, magistrat în dosarul Microsoft III (în care sunt judecați Dinu Pescariu, Gabriel Sandu, Călin Tatomir și Claudiu Florică) urmează să se pensioneze. În aceste condiții, instanța supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești.
DNA a dispus, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”.
Aceştia sunt acuzaţi de procurori că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.
„În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.
„În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare". Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL”, a mai precizat sursa menţionată.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!