Handbalul este primul sport din România care revine după două luni și jumătate de pauza provocată de pandemia de coronavirus.
Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație a Federației Române de Handbal în urma căreia s-a luat decizia ca atât campionatul feminin cât și cel masculin să reînceapă de pe 14 iunie, respectiv 15 iunie. S-a renunțat la varianta play-off și play-out pentru Liga Zimbrilor, iar la feminin nu se vor mai juca cele șapte etape rămase, ci doar restanța CSM București-Slobozia.
Nu vor mai exista turnee, la masculin se desfășoară cele 3 etape pe sistem normal tur-retur. Plus restanțele care au mai rămas. La feminin se va desfășura doar restanța dintre CSM și Slobozia. Meciurile din Cupa României FAN Courier se vor disputa normal, a declarat Cristina Vărzaru, vicepreședinte FRH.
Vărzaru spune că în ședința de azi nu s-a luat în discuție niciun moment înghețarea campionatului.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!