Cel puțin patru decese și pagube de milioane de euro. E bilanțul ploilor abundente căzute în nordul Italiei, regiune afectată acum de inundații.
A plouat atât de mult încât școlile și grădinițele au fost închise în mai multe orașe din Peninsulă. Traficul a fost interzis pe anumite poduri și drumuri care au fost și ele acoperite de ape.
Probleme au fost și în sudul Italiei, din cauza furtunilor. Astăzi, mai multe regiuni sunt sub avertizări de ploi și vânt puternic.
Ploi abundente au fost și în Bosnia și Herțegovina, unde mai multe râuri au ieșit din matcă. În plus, câteva drumuri de acces au fost distruse și localități întregi din nord-vestul țării au rămas izolate de restul lumii.
În schimb, Spania și Portugalia au fost afectate de un val de căldură specific verii. Au fost peste 30 de grade în ambele țări.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!