Adele le-a cerut fanilor să nu mai arunce cu obiecte în muzicieni. Reacția sa vine după incidentele de la concertele Pink, Kelsea Ballerini, Bebe Rexha, Ava Max.
Adele a fost surprinsă în timp ce era pe scenă și ținea în mână un pistol cu tricou. Ea s-a adresat publicului de la Caesars Palace, unde susţine rezidenţa din Las Vegas "Weekends With Adele".
„Aţi observat cum oamenii cam uită de etichetă la spectacole? Oamenii aruncă mizerii pe scenă, i-aţi văzut?", a spus ea. „Vă provoc! Te provoc să arunci cu ceva în mine şi te omor".
După ce a aruncat cu un tricou în mulţime, ea a glumit: „Nu mai aruncaţi cu lucruri în artist... M-am întâlnit cu oamenii ăştia. Aceşti oameni şi-au pierdut minţile”.
Săptămâna trecută, Pink a întrerupt un spectacol la Londra pentru a se adresa unui fan care a aruncat pe scenă o pungă cu cenuşa mamei ei.
Luna trecută, cântăreaţa de muzică pop Bebe Rexha a fost lovită în faţă de un telefon aruncat de un spectator la un concert din New York, gest care i-a provocat răni la un ochi.
Ava Max a susținut un concert în Los Angeles, unde un fan s-a urcat pe scenă și a lovit-o peste faţă pe cântăreaţă atât de tare încât „i-a zgâriat interiorul ochiului”, potrivit mesajului ei pe Twitter.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!