Unul dintre cei mai inovatori artiști ai muzicii electronice, Anyma, vine pentru prima dată în România și va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD 2025. Cunoscut pentru spectacolele sale revoluționare, în care combină muzica, realitatea augmentată și proiecțiile holografice, artistul italian promite o experiență de neuitat pentru fanii festivalului din Cluj-Napoca.
Anyma, proiectul creat de Matteo Milleri, a redefinit conceptul de live performance, transformând fiecare apariție într-o operă cibernetică unde tehnologia și muzica fuzionează perfect. Artistul a făcut istorie cu seria de show-uri sold-out la Sphere Las Vegas, unde a utilizat realitatea augmentată pentru a crea o lume digitală interactivă.
Pe scena UNTOLD, publicul va avea parte de un spectacol imersiv, unde animațiile 3D, proiecțiile high-end și soundscape-ul hipnotizant vor crea o atmosferă unică. Anyma nu doar că își depășește propriile limite, dar ridică și standardele industriei muzicale la un nou nivel.
UNTOLD 2025: o ediție aniversară de neratat
Festivalul UNTOLD se va desfășura în perioada 7-10 august 2025, la Cluj-Napoca, promițând o ediție aniversară memorabilă. Abonamentele sunt deja disponibile pe site-ul oficial untold.com, iar fanii sunt așteptați să fie martorii unui eveniment care va rescrie regulile spectacolului live.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!