Cântăreţul şi rapperul portorican Bad Bunny a câştigat vineri premiul IFPI pentru cel mai bun album al anului 2022 cu ''Un Verano Sin Ti'', devenind primul artist latino-american căruia îi este decernată o astfel de distincţie de către organismul reprezentativ al industriei muzicale, transmite Reuters.
Albumul "Un Verano Sin Ti", în întregime în limba spaniolă, cu 23 de piese, lansat în mai, a fost apreciat de critici şi a ocupat primul loc în topul Billboard 200 timp de 13 săptămâni. A fost primul produs discografic înregistrat în limba spaniolă nominalizat la mult râvnita distincţie pentru albumul anului la Premiile Grammy de luna aceasta. A câştigat premiul pentru cel mai bun album de muzică urbană.
"Suntem incredibil de încântaţi să-i acordăm lui Bad Bunny, primul artist latino-american care câştigă un IFPI Global Award, premiul pentru albumul anului", a declarat Frances Moore, directoarea executivă a Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), citată într-un comunicat, informează Agerpres.
"Sunetul său unic, încapsulat în albumul premiat "Un Verano Sin Ti", a captat atenţia lumii în ultimele 12 luni, la o scară remarcabilă", a adăugat Moore.
Albumul cântăreţei Taylor Swift, "Midnights", s-a clasat pe poziţia secundă în topul IFPI, la două zile după ce vedeta a primit premiul IFPI pentru artistul global al anului 2022, pentru a treia oară în carieră.
"Harry's House", albumul cântăreţului britanic Harry Styles s-a clasat pe poziţia a treia. Joi, Styles a câştigat distincţia IFPI pentru cel mai bun single al anului 2022 cu hitul său "As It Was".
Pe digifm.ro poți citi și:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!