Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Bruce Willis și-a modificat testamentul. Care este nemulțumirea fiicelor sale și ale lui Demi Moore

Bruce Willis
Foto: Shutterstock

Bruce Willis (67 ani) a provocat un scandal în familia sa prin schimbarea testamentului său. Actorul a fost diagnosticat cu afazie recent, astfel că a considerat că trebuie să își împartă altfel averea de 250 de milioane de dolari.

Actorul crede că fetele sale din căsătoria cu Demo Moore, adică Rumer, Scout și Tallulah, în vârstă de 34, 31 și 28 de ani, sunt suficient de mari pentru a se întreține singure fără sprijinul său. De aceea, intenționează să lase mare parte din bani soției sale, Emma Heming, și fiicelor lor de 10 și 8 ani, Mabel și Evelyn, pentru a le asigura viitorul.

„Bruce vrea să se asigure că cei doi copii mai mici ai săi vor avea tot ce au nevoie", a declarat o sursă pentru tabloidul The National Enquirer.„Bruce consideră că Rumer, Scout și Tallulah au beneficiat suficient de sprijinul său financiar până acum. Testamentul său a fost refăcut de mai multe ori, în special în urma căsătoriei sale cu Emma, a nașterii lui Mabel și Evelyn, dar și a deteriorării evidente a stării sale de sănătate.”, mai spune sursa.

Fiicele lui Demi vor primi câte un milion de dolari. Acest lucru a provocat nemulțumirea fetelor sale mai mari și vor să atace testamentul pe motiv că tatăl lor nu mai e în deplinătatea facultăților mintale.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Bani/Shutterstock
Ce averi au candidații la alegerile prezidențiale. Unii dețin case și terenuri în țară și...
Gene Hackman and Betsy Arakawa
Copiii lui Gene Hackman nu au fost incluşi în testamentul său
Donald Trump
Averea lui Donald Trump a scăzut luni cu 300 de milioane de dolari, pe fondul prăbuşirii...
silviu prigoana si adriana bahmuteanu
Unde ar putea ajunge averea lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, noi declarații: „Aici e...
Te-ar putea interesa și
oana zavoranu
Oana Zăvoranu recunoaște că nu mai are nimic din moștenirea de 2 milioane de euro lăsată de...
Donald Trump
Ce avere are, de fapt, Donald Trump. Câți bani câştigă preşedintele Statelor Unite
maia sandu
Averea Maiei Sandu s-a diminuat. Președinta Republicii Moldova deține un apartament și un cont...
Elon Musk/ Profimedia
Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de...
Partenerii noștri
DigiSport E gata! Poate juca în meciul Real Madrid - Arsenal
E gata! Poate juca în meciul Real Madrid - Arsenal
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc este "bucuros" că a ieşit din reşedinţa sa, dar rămâne în...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
TIR
Șofer român de TIR, condamnat la 10 ani de închisoare și la plata unei amenzi de peste 25 de...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat...
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...