Acum la Digi FM KYGO FT WHITNEY HUSTON - Higher Love (Beatmix Nou)

Capul personajului C-3PO din „Star Wars”, vândut la licitaţie pentru o sumă uriașă

Star Wars C-3PO heads up blockbuster Hollywood auction
C-3PO. 'Star Wars: Return of the Jedi'. Profimedia

Capul personajului C-3PO aflat în colecţia privată a actorului din "Star Wars" Anthony Daniels a fost vândut pentru suma de 843.750 de dolari la o licitaţie organizată în Statele Unite.

Recuzita lucitoare din filmul "Star Wars: Episode VI - Return Of The Jedi" (1983) a fost vândută în cadrul colecţiei Anthony Daniels din Los Angeles.

Daniels, care a interpretat rolul droidului din franciza "Star Wars", şi-a exprimat speranţa că obiectele de colecţie îşi vor "găsi noi case unde să fie expuse, respectate şi apreciate de fani", relatează DPA/PA Media, potrivit Agerpres.

Propstore Entertainment Memorabilia Auction

Potrivit casei de licitaţii Propstore, capul lui C-3PO a apărut în "mai multe scene" din filmul regizat de Richard Marquand, cu un scenariu semnat de Lawrence Kasdan şi George Lucas.

Capul, care ar fi fost realizat din "fibră de sticlă foarte subţire", este alcătuit din trei părţi separate care se întrepătrund, iar ochii se aprind "la activarea unui comutator intern", a precizat casa de licitaţii.

Cu o valoare iniţială estimată la 500.000-1 milion de dolari, obiectul a avut opt oferte, însă nu a fost făcut public numele licitatorului care o oferit suma cea mai mare.

Casa de licitaţii a declarat anterior că droidul din "Star Wars" are "unul dintre cele mai uşor de recunoscut design-uri din cinematografie" şi l-a descris drept "unul dintre cele mai importante artefacte din originalul 'Star Wars' care ajunge pe piaţă".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Gal Gadot
Gal Gadot, înconjurată cu dragoste de soț și cele patru fiice ale lor, la primirea unei stele...
Meryl Streep și Martin Short
Meryl Streep și Martin Short, tot mai apropiați. Oamenii din jurul lor spun că trăiesc o...
Jason Momoa
Jason Momoa, prima apariție de cuplu cu iubita, de Valentine's Day. Ea e o actriță superbă, cu...
NY: Sotheby's to auction The Joachim-Ma Stradivarius
O vioară Stradivarius, cunoscută pentru „sunetul său de neegalat”, s-a vândut cu 11,3 milioane...
Te-ar putea interesa și
Mihai Eminescu
Volumul "Poesii" de Mihai Eminescu, primul şi singurul tipărit în timpul vieţii poetului...
Jeff Beck's Guitar Collection at Christie's in London
Faimoasa chitară a lui Jeff Beck, vândută cu peste 1 milion de lire sterline la licitaţie. „Un...
actori (2)
Trump îi numeşte pe Stallone, Mel Gibson şi Jon Voight „ambasadori speciali” ai Hollywood-ului...
ton rosu (3)
Un ton roşu, vândut la licitaţie pentru aproape 1,3 milioane de euro. Cine a plătit uriașa...
Partenerii noștri
DigiSport ”O să-mi facă o cuşcă, să-mi închid gura”. Mirel Rădoi nu s-a ferit de cuvinte, după Universitatea Craiova - FCSB
”O să-mi facă o cuşcă, să-mi închid gura”. Mirel Rădoi nu s-a ferit de...
PeRoz De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în...
Film Now Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică schimbarea de look și de atitudine
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare de șoc: „Vokha se întoarce acasă pe un scut"
Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare...
ProFM Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați din latex
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
dan negru si florin piersic
Florin Piersic, amintiri de pe scenă, când și-a lăsat un coleg gol-pușcă...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Election,In,Romania.,The,Hand,Of,Man,Putting,His,Vote
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru...
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz a câştigat pentru prima dată turneul de la Monte Carlo. Este al şaselea său...
andreea marin
Andreea Marin, mesaj sensibil de Florii pentru mama ei, Violeta, pierdută mult prea devreme...
Ianis Hagi
Ianis Hagi și-a salvat echipa de club de la înfrângere. A egalat pentru Glasgow Rangers în...