De luni, 4 octombrie, la Digi FM, Mihaela Simina pune „Accent pe Istorie” cu o nouă rubrică originală, care își propune să spună istoria altfel, așa cum nu învățăm în manualele de la școală.
De cele mai multe ori, atunci când se vorbește despre cărțile de istorie, reperul o reprezintă manualele greoaie de la școală, unde sunt prezentate războaiele, tiranii și marii conducători, odată cu istoria națiunii. Dar Istoria poate fi și altfel. Istoria este, de fapt, surprinzătoare. E nevoie doar de pasiune, informații temeinice și darul de a povesti celorlalți.
Cu Mihaela Simina, la Digi FM, se pune „Accent pe Istorie” altfel. Spre exemplu, ascultătorii vor afla secretele ciocolatierului Mariei Antoaneta sau cum a ajuns cafeaua la Viena. Tot Mihaela va povesti cum istoria era să nu mai continue în cazul Crizei rachetelor din Cuba, prin ce aventuri au trecut Fitzgerald și Hemingway în barul de la Ritz, sau cum sunau uneori probele de microfon ale lui Ronald Reagan.
„Istoria este și altceva decât poate suntem obișnuiți să credem. De fapt, cred că poate fi mai ales altceva. Istoria poate surprinde. Istoria poate inspira. Și, da, când nici nu te aștepți, îți poate pune și un zâmbet pe buze. Îi trebuie un PR bun. Un accent interesant. Îi trebuie vocea potrivită. Este ceea ce vom încerca să facem cu rubrica Accent pe Istorie”, explică Mihaela Simina.
Mihaela Simina poate fi ascultată în fiecare luni, miercuri și vineri, concentrat, la Digi FM. Ca să știi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!