Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo BON JOVI - It s my life

Marc Anthony, la 55 de ani. Are șapte copii și este căsătorit cu o fostă concurentă Miss Universe, cu 30 de ani mai tânără

Marc Anthony honored with a star on the Hollywood Walk of Fame, Los Angeles, California, USA - 07 Sep 2023
Nadia Ferreria și Marc Anthony. Hollywood Walk of Fame, Los Angeles, California. Profimedia

Marc Anthony (nume real Marco Antonio Muńiz) s-a născut la 16 septembrie 1969, în New York, SUA, într-o familie modestă de portoricani romano-catolici, iar numele i-a fost dat după cel al cântăreţului mexican Marco Antonio Muńiz.

A fost descoperit la vârsta de 12 ani de producătorul David Harris

La vârsta de 12 ani a fost descoperit, împreună cu sora sa, de producătorul David Harris. Anthony a fost angajat pentru a cânta pe fundalul unei producţii, iar calităţile sale de compozitor au devenit evidente printr-o compoziţie timpurie, "Boy, I've Been Told", un hit de Top 40. Ulterior, Marc a cântat pe albumul de debut al lui Safire, notează site-ul www.thefamouspeople.com, arată Agerpres.

De ce și-a schimbat numele

Şi-a început cariera ca vocalist pentru Freestyle music and Underground New York House music acts. Şi-a schimbat numele pentru a nu crea confuzie între el şi artistul mexican Marco Antonio Muńiz şi a lucrat ca backing vocal pentru Menudo şi Latin Rascals.

În 1988, a lansat primul album, "Rebel". A continuat timp de patru ani colaborarea cu Freestyle Music, lansând diverse single-uri şi cântând ca backing vocal. Colaborând cu producătorul Little Louie Vega, Anthony a înregistrat albumul "When the Night Is Over", în 1991.

În 1992, şi-a schimbat stilul de la freestyle music la salsa şi alte genuri spaniole. Un an mai târziu, în 1993, a lansat albumul de muzică salsa "Otra Nota" şi a susţinut mai multe turnee prin America, devenind cunoscut, scrie site-ul amintit.

În 1995, a lansat albumul "Todo a su tiempo" şi a câştigat premiul Hot Tropical Artist of the Year. A fost nominalizat la premiile Grammy pentru piese ca: "Te Conozco Bien", "Hasta Ayer", "Nadie Como Ella", "Se Me Sigue Olvidando", "Te Amare" şi "Llegaste A Mi".

"Contra la Corriente" este un album de muzică spaniolă lansat în 1997, promovat printr-un concert la Madison Square Garden şi care a câştigat un Grammy pentru Best Tropical Latin Performance. Tot în acest an, starul are şi prima colaborare cu Jennifer Lopez, la piesa "No Me Conoces". Apoi, a înregistrat piesa "No Me Ames", pentru albumul de debut al lui Jennifer Lopez.

Anul 1999 a însemnat pentru Marc Anthony apariţia albumului "I Need to Know", de pe care au fost promovate single-urile "My Baby You", "You Sang to Me", "That's Okay".

marc (3)

Discul de aur

În 2001, a lansat albumul "Libre", care a primit discul de aur şi a staţionat 14 săptămâni pe prima poziţie în topul Billboard Latin Albums. Anul următor, a lansat un alt album în limba engleză - "Mended" - care include hiturile: "I've Got You", "I Need You", "Tragedy", "Love Won't Get Any Better" şi "She Mends Me".

În 2004, a scos două albume, "Amas Sin Mentiras" şi "Valio La Pena", care au câştigat numeroase premii, printre care şi un Grammy. Jennifer Lopez şi Marc Anthony au cântat împreună piesa "Escapemonos", la premiile Grammy din 2005. În anul următor, a apărut "Sigo Siendo Yo", un album spaniol de greatest hits.

În 2010, Anthony a lansat "Iconos", un album de coveruri ale unor piese vechi latino, alături de artişti ca Jose Luis Perales, Juan Gabriel şi José José.

Între albumele lansate de Marc Anthony amintim: "When the Night is Over" (1991), "Otra Nota" (1993), "Todo a Su Tiempo" (1995), "Contra la Corriente" (1997), "Marc Anthony" (1999), "Desde un Principio: From the Beginning" (1999), "Libre" (2001), "Mended" (2002), "Exitos Eternos" (2003), "Amar Sin Mentiras" (2004), "Valio la Pena" (2004), "Sigo Siendo Yo" (2006), "El Cantante" (2007), ''Icons'' (2010), conform site-ului www.thefamouspeople.com.

Cariera de actor

Ca actor, Marc Anthony a jucat în mai multe producţii cinematografice, precum "East Side Story" (1988), "Carlito's Way" (1993), "Natural Causes" (1994), "Hackers" (1995), "Big Night" (1996), "The Substitute" (1996), "Bringing Out The Dead" (1999), "Man on Fire" (2004), "El Cantante Hector Lavoe" (2007), iar în anul 2010 a jucat în serialul TV "HawthoRNe".

marc (2)

Este cel mai bine vândut artist de salsa din toate timpurile, potrivit The Guiness Book of World Records  

A interpretat piesa "Mrs. Robinson", alături de Jennifer Lopez, în cadrul Movies Rock concert. A susţinut diverse concerte în memoria lui Michael Jackson şi a deschis mai multe ediţii NFL.  Marc Anthony este şi proprietar minoritar al echipei de fotbal americane Miami Dolphins.

Multi-laureat al premiilor Latin Grammy, este considerat de The Guiness Book of World Records drept cel mai bine vândut artist de salsa din toate timpurile. În cariera sa a câştigat de cinci ori premiul Grammy şi a vândut peste 12 milioane de albume în întreaga lume. S-a remarcat prin vocea sa de tenor, prin numerele de salsa şi balade.

În 2011, a colaborat cu Pitbull şi au lansat videoclipul piesei "Rain Over Me". Track-ul face parte de pe albumul lui Pitbull, "Planet Pit". Doi ani mai târziu, a apărut albumul "Marc Anthony 3.0", care a fost premiat la American Music Award, a primit o nominalizare la Grammy, cinci premii Lo Nuestro, două Premios Juventud, trei Billboard Awards. Single-ul "Vivir Mi Vida" a intrat pe locul 1 pe iTunes, Billboard, şi a rămas pe această poziţie 18 săptămâni consecutiv.

Marc Anthony a fost printre marii câştigători ai Billboard Latin Music Awards în 2014. El a primit 10 premii, printre care Artistul Anului, Cel mai bun album latino al unui cântăreţ, iar "Vivir Mi Vida", varianta lui pentru "C'est la vie" a lui Khaled, a fost Hot Latin Song of the Year.

În 2013-2014, artistul a efectuat turneul "Vivir Mi Vida", care a inclus mai multe oraşe din SUA şi America de Sud.

Al doilea single de pe albumul "Marc Anthony 3.0" este "Cambio de Piel", iar o altă piesă lansată este ''Flor Pálida''. În 2016, Jennifer Lopez şi Marc Anthony au lansat single-ul "Olvídame y Pega la Vuelta", iar în 2017 a fost lansat videoclipul "Felices los 4" - Maluma ft. Marc Anthony, potrivit site-ului www.noutatimuzicale.ro.

În 2018, muzicianul a efectuat turneul "Marc Anthony Legacy Tour". Un an mai târziu a lansat albumul "Opus", al 12-lea din cariera sa, acesta debutând pe locul 90 în Billboard 200, pe locul al doilea în Top Latin Albums şi pe primul loc în Tropical Albums chart, fiind vândut în peste 9.000 de exemplare. În acelaşi an, artistul a fost nominalizat la Latin American Music Awards, categoria "Favorite Tropical Album".

În 2020, "Opus" a fost nominalizat la Lo Nuestro Awards, pentru "Album of the Year"; la Grammy Awards pentru "Best Tropical Latin Album", câştigând premiul; la Billboard Latin Music Awards, pentru "Tropical Album of the Year".

În 2022, a apărut albumul "Pa'lla Voi".

Nadia Ferreira și Marc Anthony. Getty Images

Viața personală

În iunie, Marc Anthony a devenit tată pentru a șaptea oară, după ce tânăra lui soție, Nadia Ferreira, a adus pe lume un băiețel. Superstarul latino în vârstă de 54 de ani și-a ținut în brațe copilul chiar de Ziua Tatălui. 

Nadia, o fostă Miss Universe Paraguay 2021, în vârstă de doar 24 de ani, este a patra soție a lui Anthony. S-au căsătorit în ianuarie în Miami, în prezența a sute de invitați.

Marc Anthony Honored with a Star on the Hollywood Walk of Fame

Marc Anthony mai are șase copii din relații anterioare.

Fiica lui cea mare, Arianna, are 29 de ani. Mama acesteia este Debbie Rosado, alături de care cântărețul a adoptat și un băiat, Chase. 

Prima soție a lui Marc Anthony, Miss Universe Dayanara Torres, i-a dăruit doi copii: Cristian, 22 de ani, și Ryan, 19 ani. Următoarea căsnicie a fost cea cu Jennifer Lopez. Superstarurile îi au împreună pe gemenii Emme și Max. După divorțul de J.Lo, Anthony s-a căsătorit din nou, cu modelul Shannon De Lima, dar mariajul a fost unul scurt.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8 luni”
Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...