"Nasty", documentarul despre viaţa şi cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecţia celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume.
Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu va putea fi urmărit în secţiunea Proiecţii Speciale. Festivalul de la Cannes va avea loc între 14 şi 25 mai.
„Este extraordinar că 'Nasty' a fost selecţionat anul acesta la Cannes. În Franţa, Ilie Năstase este la fel de iubit ca în România. Includerea documentarului în selecţia festivalului este o recunoaştere a muncii noastre de echipă şi o dovadă că poţi fi selecţionat la Cannes şi cu un film care nu e neapărat în zona cinema-ului de autor. E un pas înainte şi spre distribuţia internaţională a filmului, sper să fie văzut în toată lumea. I-am dat vestea şi lui Ilie şi s-a bucurat foarte tare”, a spus Tudor Giurgiu.
Unul dintre cele mai apreciate festivaluri de film din lume, Cannes aduce pe covorul roşu sute de staruri internaţionale care îşi prezintă cele mai noi filme. Printre invitaţii de anul acesta se numără cineastul George Lucas, care va fi omagiat pentru întreaga carieră, regizorul canadian Xavier Dolan, care va fi preşedintele juriului Un Certain Regard, regizoarea şi scenarista Greta Gerwig, preşedinta juriului competiţiei, sau actorul Kevin Costner.
"Nasty" spune povestea carierei lui Năstase şi a influenţei pe care acesta a avut-o asupra tenisului. Personalităţi precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Stan Smith sau Phil Knight (fondatorul Nike) vorbesc despre român în documentar.
Documentarul a avut premiera naţională în 16 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, scrie News.ro. Peste 3.000 de spectatori şi invitaţi au urmărit filmul împreună cu Ilie Năstase. Printre invitaţii speciali s-au numărat Ion Ţiriac, Boris Becker, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi.
Citește și: Un cunoscut regizor iranian, condamnat la închisoare după ce și-a prezentat filmul la Cannes
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!