Cizmele în stil „western” au un nou protector în Beyonce, vânzările acestor produse de referinţă pentru moda country crescând cu peste 20%, la o săptămână după lansarea albumului „Cowboy Carter” al artistei, potrivit Circana, transmite CNBC.
Acest lucru poate fi o veste bună pentru companiile care produc emblematica încălţăminte, precum şi pentru alte articole care se potrivesc esteticii Vestului Sălbatic.
„Cowboy Carter”, care a apărut la sfârşitul lunii trecute, a marcat incursiunea cântăreţei în genul muzical „country”.
Chiar înainte de lansarea albumului complet, Circana a raportat creşteri notabile ale vânzărilor pentru acest stil de încălţăminte, după lansarea single-urilor „Texas Hold’Em” şi „16 Carriages”, arată News.ro.
Cel mai recent proiect al lui Beyonce se adaugă acestui trend de sprijin cultural pentru astfel de stiluri.
Louis Vuitton a dezvăluit o linie western în timpul Săptămânii Modei de la Paris, la începutul acestui an, prezentând de la pălării de cowboy la cravate bolo.
De asemenea, în cadrul turneului Eras, unii participanţi au ales să adopte stilul zilelor pre-pop ale lui Taylor Swift ca artistă country.
Retailerii şi adepţii din industrie au luat deja notă de această tendinţă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!