Doi specialiști ai Romsilva confirmă, la Digi FM, acuzațiile de șantaj aduse secretarului de stat Gelu Puiu.
Ilie Covrig, director la Direcția Silvic Mureș, și Ștefan Neagu, directorul Institutului de Cercetare în Silvicultură sunt doi dintre cei care au fost amenințați.
Puiu, membru PNL, ar fi șantajat mai mulți șefi de direcții silvice din țară pentru a-i face să renunțe la funcții și să fie înlocuiți cu oameni de partid. Ștefan Neagu este, de altfel, cel care a furnizat jurnaliștilor de la Recorder înregistrarea incriminatoare în care Gelu Puiu recunoaște că vrea să schimbe oameni.
Mi-a fost teamă, este un sentiment absolut normal. Pe de altă parte, am simțit că este nevoie de o astfel de intervenție. Eu eram hotărât dinainte de a mă infecta cu coronavirus, dar asta mi-a întărit și mai mult dorința de a schimba ceva, de a face o diferență. Exemplul meu vreau să fie un semnal pentru ceilalți colegi care au fost într-o situație similară să facă un pas în față, să mărturisească prin ce au trecut, și pentru clasa politică, de asemenea. Trebuie schimbată mentalitatea, a povestit Neagu în emisiunea „Omul Potrivit” de la Digi FM.
Marți, secretarul de stat Gelu Puiu a demisionat, anunțul fiind făcut de premierul Florin Cîțu.
Ilie Covrig, director la Direcția Silvică Mureș, spune că și el a fost supus unor presiuni uriașe. I s-a cerut să renunțe la funcție fără un motiv întemeiat.
În opinia sa, controalele ordonate în mandatele miniștrilor Ioan Deneș și Costel Alexe au avut un singur scop - Romsilva să fie împânzită de oameni care pot fi controlați politic.
S-au pus pe nota mea de plată anumite abateri care nu erau deloc în sarcina mea. Fostul secretar de stat Puiu Gelu necunoscându-mi numărul de telefon, mi-a răspuns la un moment dat și, exact ca în reportajul de la Recorder, susținea că nu are amestec în problemele regiei. Ori de la regie, pe toate canalele mi se transmitea că secretarul de stat îmi cere să fac pasul lateral sau chiar să plec din funcție, spune Covrig.
Întrebat care ar fi scopul pentru care sunt numiți oameni politici în astfel de funcții, directorul Direcției Silvice Mureș a răspuns că persoanele respective pot răspunde ușor comenzilor politice.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!