Biserica Ortodoxă Română oferă noi precizări privind acordul semnat cu Ministerul de Interne în privința desfășurării sărbătorilor pascale.
În exclusivitate la Digi FM, consilierul patriarhal Ionuț Mavrichi, de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, a spus că ideea a venit în condițiile în care foarte mulți credincioși au cerut să primească Sfânta Lumină de la Ierusalim și inclusiv politicienii au înțeles această nevoie.
Necesitatea aceasta este reclamată de foarte mulți cetățeni români ortodocși practicanți. Este o nevoie de a se manifesta într-un anumit mod într-un moment de intensitate spirituală - sărbătorile pascale. Această nevoie nu trebuie subliniată pentru că inclusiv conducătorii acestui stat înțeleg această nevoie. Faptul că s-a lecturat ca un îndemn sau ca o slăbire a măsurilor de siguranță, nu înțeleg de unde a venit. Nu acesta a fost scopul sau ideea Bisericii, a subliniat reprezentantul BOR.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a subliniat că acordul Patriarhiei cu Ministerul de Interne respectă, până la ultima literă, toate reglementările aflate în vigoare pe perioada stării de urgență.
Neînțelegerile cu privire la prevederi au apărut ca urmare a unei „fracturi de comunicare”, a explicat părintele Ionuț Mavrichi.
Trebuie să așteptăm momentan, să vedem care sunt deciziile autorităților. Este o decizie care nu a fost luată de Biserică, a fost luată în consultare cu Biserica. Biserica se supune deciziilor autorităților și, la fel cum domnul președinte a spus că medicii și specialiștii ne îndeamnă să stăm acasă, la același lucru ne îndeamnă și Biserica. Nu este vorba de scos oameni în stradă! S-ar folosi aceleași resurse de voluntari, nu se punea problema să iasă cineva afară. Aceste măsuri ar fi evitat riscul ca oamenii să se contamineze. Nu am înțeles exact unde a fost fractura de comunicare, pentru că acest acord nu presupunea ca lumea să iasă, să meargă la Înviere, în niciun caz, a declarat consilierul patriarhal, în emisiunea lui Lucian Mîndruță.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!