Primăria Capitalei dă explicații după achiziționarea celor 2000 de fluiere pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Acestea fac parte din solicitările de dotare pentru anul 2018 ale ISU, transmite Primăria Capitalei, precizând că face anual astfel de achiziţii pentru ISU, în limita fondurilor disponibile, potrivit news.ro.
"Achiziţia de fluiere la nivelul Primăriei Capitalei face parte, împreună cu alte produse, autospeciale şi utilaje, echipamente de protecţie, accesorii şi mijloace tehnice de intervenţie etc., din solicitările de dotare pentru anul 2018 ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii“ Bucureşti – Ilfov. Primăria Municipiului Bucureşti achiziţionează anual astfel de dotări, în limita fondurilor disponibile şi după aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), şi le pune, conform legii, la dispoziţia Inspectoratului”, transmite PMB.
Municipalitatea invocă Legea 481/2004 privind protecţia civilă şi Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, care oferă cadrul legal pentru aceste achiziţii.
Investiţia a fost semnalată de consilierul local USR Sector 1, Clotilde Armand, care a scris pe pagina sa de Facebook despre „priorităţile” primăriei.
„V-aţi întrebat ce cumpărături a mai făcut dna Firea din banii noştri? Vă spun eu: FLUIERE. Primăria Municipiului Bucureşti a cumpărat 2000 de ''fluiere cu bilă'' în valoare de 78.000 RON (16.804 Euro), fără TVA. Da, aţi auzit bine. Priorităţi pentru autorităţi”, se arată în postarea consilierului USR.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!