Zeci de petrecăreţi înarmaţi cu ouă şi făină, cunoscuţi sub numele de "Els Enfarinats" (cei acoperiţi cu făină), au pus stăpânire pe oraşul spaniol Ibi, cu ocazia unui festival cu o tradiţie de 200 de ani, de Ziua Sfinţilor Inocenţi, marcată în fiecare an la 28 decembrie, relatează Reuters.
Îmbrăcaţi în haine militare şi purtând eşarfe, participanţii la festivalul în timpul căruia se simulează o lovitură de stat în oraşul cu puţin peste 23.000 de locuitori din regiunea estică a Valenciei s-au bătut cu circa 10.000 de ouă şi 600 de kilograme de făină, scrie Agerpres.
Sub un nor de făină şi artificii, Els Enfarinats se luptă, conform tradiţiei, cu L'Oposicio (opoziţia) pentru a prelua conducerea oraşului Ibi şi a introduce legi ciudate, cum ar fi impunerea amenzilor pentru mersul pe trotuar. Încasările din amenzi sunt direcţionate către acţiuni caritabile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!