Actriţa americană Anne Heche, nominalizată la Premiile Emmy și cunoscută pentru rolurile din producţiile "Gracie's Choice" şi "Vanished", a fost spitalizată vineri în stare critică după ce a avut un accident de mașină îngrozitor, relatează CNN.
Vehiculul, care avea viteză, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de o casă, apoi a luat foc, la fel și locuința situată în cartierul Mar Vista din Los Angeles.
Autoritățile nu au anunțat oficial cine este victima din acest accident, dar pe surse a apărut numele celebrei actrițe.
Departamentul de Pompieri din Los Angeles (LAFD) a raportat vineri dimineață un accident de maşină pe South Walgrove Avenue. Potrivit unei postări de pe contul oficial de Twitter al Departamentului de pompieri, o persoană grav rănită a fost salvată şi spitalizată. Cincizeci şi nouă de pompieri au sosit la faţa locului şi au avut nevoie de mai mult de o oră pentru a stinge incendiul.
LAFD a aunțat că „o femeie adultă găsită în interiorul vehiculul” a fost transportată „în stare gravă” la un spital din apropiere. Accidentul nu s-a soldat cu alți răniți. Departamentul nu a menţionat numele lui Heche, însă site-ul specializat în ştiri despre celebrităţi TMZ a relatat că martorii au văzut-o pe Heche conducând în cartierul lor un autoturism Mini Cooper de culoare albastră, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.
TMZ a publicat imagini video şi fotografii de la faţa locului și a relatat că Anne Heche ar fi intrat mai întâi într-un garaj al unei clădiri de apartamente, dar înainte ca locuitorii să apuce să o ajute să iasă din maşină, ea a dat cu spatele şi a plecat. La scurt timp după aceea, se pare că Heche s-a izbit cu maşina de o casă din apropiere şi a declanşat un incendiu.
O fotografie postată de TMZ o înfăţişează pe Heche pe scaunul şoferului unui autoturism Mini Cooper, iar o înregistrare video a surprins momentul în care persoana aflată la volan este salvată după accident şi urcată într-o ambulanţă. În imagini, persoana respectivă era acoperită, în timp ce se afla pe targă.
Un reprezentant al actriţei Anne Heche a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect la momentul la care a fost contactat de mai mulți reprezentanți ai presei.
În vârstă de 53 de ani, Anne Heche a devenit celebră pentru prima dată în serialul „Another World”, unde a interpretat în dublu rol gemenele Vicky Hudson și Marley Love, și a obținut un premiu Emmy pentru prestația sa. Au urmat roluri în filme precum „Donnie Brasco”, „Șase zile și șapte nopți” și „Wag the Dog” (Înscenarea).
Relația ei romantică cu Ellen DeGeneres, la sfârșitul anilor '90, i-a adus o atenție sporită din partea presei la acea vreme, ceea ce i-a afectat cariera, spune ea. Într-un interviu acordat în 2021 pentru „Page Six”, Heche declara că s-a simțit pusă „pe lista neagră” după ce a făcut publică relația lor.
„Nu am făcut niciun film de studio timp de 10 ani”, a spus Heche.
Actrița a apărut în ultimii ani în numeroase seriale de televiziune, printre care „The Brave”, „Quantico” și „Chicago P.D.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!