Acum la Digi FM Antonia Stancu LOLA YOUNG - Messy(Clean)

Agenția ONU pentru energie nucleară este îngrijorată de situația centralei de la Zaporojie

Press briefing by Rafael Mariano Grossi, New York, USA - 02 Aug 2022
Rafael Mariano Grossi, directorul general al AIEA Foto: Profimedia Images

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a spus sâmbătă că sunt "din ce în ce mai alarmante" informaţiile în legătură cu situația de la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Ucraina şi Rusia se învinuiesc reciproc pentru atacuri care au avut loc, vineri, în zona centralei. Kievul spune că au fost două atacuri ruseşti, iar Rusia a acuzat armata ucraineană pentru un tir de artilerie.

Atacurile de vineri sunt „cele mai recente dintr-o lungă listă de informaţii din ce în ce mai alarmante”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael  Mariano Grossi. El spune că există „un risc real de dezastru nuclear, care ar putea ameninţa sănătatea şi mediul în Ucraina şi nu numai”, potrivit unui comunicat al agenției ONU care monitorizează energia nucleară din întreaga lume.

Sâmbătă, compania ucraineană de energie atomică Energoatom a declarat că bombardamentul rus a "avariat grav" o instalaţie ce conţinea azot şi oxigen şi o clădire auxiliară. "Continuă să existe riscuri de scurgere de hidrogen şi substanţe radioactive, iar riscul de incendiu este, de asemenea, mare", a afirmat Energoatom.

"Condamn orice violenţă comisă în sau în apropierea" centralei şi la adresa personalului acesteia, a afirmat Rafael Grossi. Orice "acţiune militară ce ameninţă securitatea şi siguranţa" centralei este "complet inacceptabilă şi trebuie evitată cu orice preţ", a subliniat el.

Directorul general al AIEA şi-a reafirmat intenţia de a conduce o misiune de experţi la faţa locului, pe care Ucraina a respins-o până acum de teamă că acest lucru ar legitima ocupaţia rusă a sitului nuclear. Rafael Grossi a reiterat propunerea cu această ocazie:"Voi continua să încurajez şi să tot încurajeze ca această misiune a AIEA să poată avea loc". El a recunoscut, în acelaşi timp, că va avea nevoie de "cooperare, înţelegere şi facilitare din partea Ucrainei şi a Rusiei".  Grossi îşi propune să furnizeze "informaţii imparţiale şi independente" la încheierea acestei misiuni de inspecţie ce ar urma să vizeze "verificări esenţiale ale centralei".

Centrala de la Zaporojie a intrat sub control rus încă din luna martie. Atunci, militarii ruşi au deschis focul asupra clădirilor, creând riscul unui accident nuclear major, aminteşte France-Presse. Ocupantul rus a păstrat personalul ucrainean al centralei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Serghei Lavrov
Serghei Lavrov laudă modul în care Trump înţelege situaţia privind războiul din Ucraina...
The,Map,And,Flag,Of,Italy.
Italia se reîntoarce la energia nucleară
President,Of,The,United,States,Donald,Trump,With,Russian,President
Trump va discuta marţi cu Putin: „Să vedem dacă putem pune capăt acestui război”
Opening of the extension to the BND Visitor Center
Rusia vrea să testeze unitatea Occidentului, susține seful serviciului german de informaţii BND
Te-ar putea interesa și
orban (7)
Premierul ungar susţine că liderii europeni vor să prelungească războiul din Ucraina
Trump și Zelenski
Zelenski a plecat rapid de la Casa Albă, după discuția aprinsă cu Trump. Nu s-a semnat acordul...
Ursula von der Leyen
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE au ajuns la Kiev pentru a-și arăta susținerea: "Nu...
Donald Trump, Vladimir Putin
Donald Trump vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport A spus-o cât se poate de clar! Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în privința lui Florinel Coman
A spus-o cât se poate de clar! Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...