Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu SHAKIRA - addicted to you

Al doilea bărbat căruia i s-a transplantat o inimă de porc. Intervenția chirurgicală revoluţionară a fost realizată în SUA

Dissection,Forceps,Or,Hemostatic,Forceps,Passing,In,Surgeon,Hand,By
Chirurg, sala operații, bloc operator. Foto: Shuterstock

Pentru a doua oară în istoria medicală, o inimă de porc a fost transplantată unui om, a anunţat vineri Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), Statele Unite.

Intervenţia chirurgicală revoluţionară a fost efectuată pe 20 septembrie la UMMC de către aceeaşi echipă care a efectuat şi primul transplant experimental, o premieră medicală, în ianuarie anul trecut.

Bărbatul suferea de o boală cardiacă în stadiu terminal și nu era eligibil pentru un transplant de inimă tradiţional

Spitalul american a precizat într-un comunicat că pacientul în vârstă de 58 de ani, „respiră în prezent pe cont propriu, iar inima sa funcţionează bine fără asistenţă din partea unor dispozitive de susţinere”.

Bărbatul suferea de o boală cardiacă în stadiu terminal. El avea o boală vasculară periferică preexistentă şi complicaţii cu hemoragii interne care îl făceau neeligibil pentru un transplant de inimă tradiţional, a precizat spitalul în comunicat.

A fost internat la UMMC pe 14 septembrie, după ce a prezentat simptome de insuficienţă cardiacă.

„Singura mea speranţă reală care mi-a mai rămas este să aleg inima de porc, xenotransplantul”, a declarat americanul Lawrence Faucette, într-un interviu cu câteva zile înainte de operaţie.

Specialiştii au modificat 10 gene în organismul porcului pentru ca inima să fie acceptată de sistemul imunitar al pacientului

Intervenţia chirurgicală experimentală a primit undă verde prin programul de uz compasional (pentru pacienţi fără opţiuni terapeutice) al Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA).

Potrivit FDA, programul reprezintă „o cale potenţială pentru ca un pacient cu o boală sau o afecţiune gravă sau care pune imediat viaţa în pericol să aibă acces la un produs medical experimental (medicament, produs biologic sau dispozitiv medical) pentru tratament în afara studiilor clinice, atunci când nu sunt disponibile opţiuni terapeutice alternative comparabile sau satisfăcătoare”.

Inima modificată genetic folosită pentru transplant a fost furnizată de compania americană Revivicor, specializată în medicină regenerativă, care a furnizat şi prima inimă pentru transplantul în premieră realizat de aceeaşi echipă în ianuarie anul trecut, informează CNN

Specialiştii au modificat (editat) 10 gene în organismul porcului, dintre care trei au fost inactivate pentru a elimina zahărul alfa gal din celulele sanguine ale animalului, care poate declanşa o reacţie severă în sistemul imunitar uman, provocând respingerea organului.

O altă genă a fost modificată pentru a controla creşterea inimii de porc, în timp ce șase gene umane au fost adăugate în genomul animalului pentru a creşte acceptarea inimii de către sistemul imunitar al pacientului.

Porcii au fost mult timp luaţi în considerare pentru realizarea de transplant de organe la om datorită faptului că organele lor sunt similare celor umane.

FDA a aprobat pentru prima dată porcii editaţi genetic în 2020 pentru o potenţială utilizare terapeutică şi pentru consum.

„Îi suntem incredibil de recunoscători domnului Faucette pentru curajul şi dorinţa sa de a contribui la progresul cunoştinţelor medicale în acest domeniu”

De asemenea, medicii l-au tratat pe bărbat cu un tratament experimental cu anticorpi pentru a preveni respingerea inimii de către organismul acestuia.

El va fi monitorizat îndeaproape pentru detectarea oricăror semne de respingere sau orice dezvoltare a virusurilor legate de animal.

Porcul donator a fost, de asemenea, examinat special pentru depistarea oricăror semne de existenţă a unor virusuri sau agenţi patogeni.

„Oferim încă o dată unui pacient pe moarte o şansă la o viaţă mai lungă şi îi suntem incredibil de recunoscători domnului Faucette pentru curajul şi dorinţa sa de a contribui la progresul cunoştinţelor medicale în acest domeniu”, a declarat dr. Bartley Griffith, în comunicat.

Griffith este chirurgul care a efectuat transplantul şi este profesor de chirurgie la Universitatea din Maryland.

Spitalul a precizat că bărbatul şi-a dat consimţământul deplin pentru tratamentul experimental şi a fost informat cu privire la toate riscurile. În plus, el a fost supus unei evaluări psihiatrice complete şi a discutat cazul său cu un specialist medical.

Prima astfel de operaţie experimentală a fost efectută în ianuarie 2022. Pacientul a murit la două luni de la intervenție

Universitatea din Maryland a efectuat prima astfel de operaţie experimentală pe David Bennett, în vârstă de 57 de ani, în ianuarie 2022. Bărbatul a murit la două luni după operaţie.

Deşi nu au existat semne de respingere în primele săptămâni după transplant, autopsia a concluzionat că bărbatul a murit în cele din urmă de insuficienţă cardiacă din cauza unei „serii complexe de factori“, inclusiv starea sa de sănătate înainte de operaţie.

Bărbatul fusese deja spitalizat şi ţinut conectat la un aparat de by-pass cardio-pulmonar timp de 6 săptămâni înainte de transplant.

Un studiu de caz realizat atunci de medici şi publicat în revista Lancet a remarcat, de asemenea, că au existat dovezi ale unui virus porcin care nu fusese identificat anterior.

Potrivit guvernului federal din Statele Unite, pe lista de transplant de organe se află peste 113.000 de persoane, dintre care 3.354 au nevoie de o inimă.

Grupul Donate Life America – Donează Viaţă America spune că 17 persoane mor în fiecare zi în aşteptarea unui organ de la un donator.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
Mesaj pe WhatsApp, mesagerie online, fraudă pe social media
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Vreme februarie/ Shutterstock
Cum va fi vremea în luna februarie. Prognoza meteo pentru următoarele...
gaze
Prețurile la energie ar putea rămâne plafonate și după 1 aprilie
Partenerii noștri
Digi24 „Peștera lui Aladin”. Ce au descoperit anchetatorii britanici în sediul unei celule rusești de spionaj care plănuia acte de sabotaj
„Peștera lui Aladin”. Ce au descoperit anchetatorii britanici în sediul...
DigiSport Florentino Perez a coborât la vestiare, după 2-5 cu Barcelona: mesaj pentru Kylian Mbappe
Florentino Perez a coborât la vestiare, după 2-5 cu Barcelona: mesaj...
PeRoz Câți bani a cheltuit prințul William la prima întâlnire cu Kate Middleton. Moștenitorul tronului a scos o sumă frumușică din buzunar
Câți bani a cheltuit prințul William la prima întâlnire cu Kate Middleton...
Film Now A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit cu Jack Nicholson
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley...
Digi World Cel mai bun moment al zilei în care să-ți bei cafeaua. Așa vei profita de toate beneficiile ei
Cel mai bun moment al zilei în care să-ți bei cafeaua. Așa vei profita de...
ProFM Fosta soție a lui CRBL, copleșită de atenția bărbaților după divorț: „Primesc flori și bomboane la birou, dar nu știu de la cine”
Fosta soție a lui CRBL, copleșită de atenția bărbaților după divorț...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Avalanșă
Risc de producere a avalanşelor în Munţii Rodnei. Până luni seară, vremea...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:,Smurd,Ambulance,Van.,Smurd,Is,An
Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după un accident produs pe autostradă. Cel puţin 12...
Ukrainian President Zelenskyy Bilateral Meeting with Japanese Foreign Minister Takeshi Iwaya
Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după un atac rusesc asupra oraşului...
Cafeaua de dimineaţă/ Shutterstock
Cafeaua de dimineaţă poate proteja inima mai bine decât consumul de cafea pe parcursul zilei...
jandarmerie-facebook
Apropiat al lui Horaţiu Potra, prins de poliţişti pe o stradă din Sectorul 5 cu 40.000 de euro...