Lumina a revenit treptat în noaptea de luni spre marţi (29 aprilie) în Peninsula Iberică, după o pană uriaşă de electricitate care a avut loc luni, iar peste 99% din alimentarea cu electricitate la nivel naţional a fost restabilită în Spania continentală marţi, către ora locală 6.00 (7.00, ora României), anunţă gestionarul reţelei REE. În Portugalia, 6,2 dintre cele 6,5 milioane de gospodării aveau din nou curent la mijlocul nopţii, potrivit gestionatului energiei electrice, relatează AFP, agenție de presă citată de News.ro.
Această pană de curent ”excepţională”, a cărei origine este în continuare necunoscută, a semănat haos în întreaga Peninsulă Iberică.
Metrourile şi trenurile s-au oprit brusc, birourile şi magazinele rămase în beznă au fost închise, pentru că nu au mai putut încasa bani de la clienţi. Comunicaţiile au fost de asemenea perturbate.
Pe străzi din diverse cartiere ale Madridului, revenirea curentului a fost însoţită, luni seara, de aplauze şi de strigăte ale locuitorilor, după o zi lungă fără electricitate, însă oamenii au rămas în continuare, adesea, fără Internet şi semnal la telefonul mobil.
Marţi dimineaţa situaţia revenea treptat la normal în peninsulă, iar autorităţile nu exclud nicio ipoteză în privinţa originii penei.
15 GIGAWAŢI PIERDUŢI BRUSC ÎN CINCI SECUNDE

Această întrerupere a curentului, de o amploare ”excepţională” potrivit RRE, a început luni la prânz, provocând haos în transporturi în întreaga Peninsulă Iberică.
Aprovizionarea a fost parţial restabilită cu ajutorul interconexiunilor cu Franţa şi Marocul, iar centrale pe gaze naturale şi hidroelectrice au fost ”reactivate în toată ţara”, a anunţat premierul spaniol Pedro Sanchez.
Centralele nucleare spaniole au fost oprite - o procedură de securitate normală în cazul întreruperii electricităţii.
”Niciodată” nu a mai avut loc o astfel de ”prăbuşire” a reţelei spaniole, sublinia Pedro Sanchez, precizând că ”15 gigawaţi” de electricitate au fost ”pierduţi brusc” în reţeaua spaniolă, ”în cinci secunde”.
”Cincisprezece gigawaţi corespund la aproximativ 60% din cererea” de electricitate a Spaniei la acea oră a zilei, a precizat şeful Guvernului.
În Europa, o defecţiune a reţelei germane, la 4 noiembrie 2006, a lăsat în beznă zece milioane de persoane, dintre care jumătate în Franţa, iar restul în Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Spania, timp de o oră.
Cu trei ani mai înainte, întreaga Italie, fără Sardinia, a fost privată de electricitate, la 28 septembrie 2003.
HAOS ÎN TRANSPORTURI
Rămase fără metrou, mii de persoane au fost nevoite să traverseze oraşul Madrid şi să se întoarcă acasă pe jos. Pe marile artere ale capitalei au avut loc ambuteiaje monstru, prin care şi-au croit drum pietoni.
La fel s-a întâmplat la Barcelona, unde numeroşi locuitori au ieşit în stradă, cu telefonul în mână, căutând semnal.
Cozi lungi de sute de metri s-au format luni în staţii de autobuz, singurul mijloc de transport care mai funcţiona la Madrid.
”Priviţi, coada se învârte de o mie de ori”, a declarat, la Madrid, o angajată, Rosario Pena, în vârstă de 39 de ani. ”Mi-a luat deja o oră şi jumătate să ajung aici şi nu ştiu cât o să-mi mai ia până acasă”.
Marţi dimineaţa, trei trenuri erau în continuare blocate în Spania - cu pasageri la bord - a anunţat ministrul Transporturilor, Oscar Puente.
Traficul feroviar de mare viteză urma să se reia în mod normal marţi pe mai multe linii principale, inclusiv Madrid-Barcelona şi Madrid-Valencia, însă rămânea întrerupt pe altele, de exemplu Barcelona-Alicante şi între Madrid şi Galicia (nord-est), a anunţat pe X ministrul.
Traficul aerian a fost, de asemenea, foarte perturbat, mai ales pe aeroporturile din Madrid, Barcelona şi Lisabona, potrivit organismului de supraveghere a spaţiului aerian european Eurocontrol.
Însă premierul spaniol Pedro Sanchez sublinia luni seara că doar 344 dintre cele aproximativ 6.000 de zboruri programate în Spania luni au fost anulate.
Numai în regiunea Madrid au avut loc 286 de operaţiuni în ajutorul unor persoane blocate în ascensoare, potrivit autorităţilor regionale.
CAUZE ÎNCĂ NECUNOSCUTE PENTRU PANA DE CURENT DIN SPANIA ȘI PORTUGALIA
La o zi după pana de curent, autorităţile nu au găsit încă o explicaţie a cauzelor acestui black-out.
”Nicio ipoteză” nu este ”îndepărtată”, a subliniat într-o conferinţă de presă premierul Pedro Sanchez.
Omologul său portughez Luis Montenegro, care şi-a exprimat luni seara speranţa ca situaţia să se rezolve în ţara sa ”în următoarele ore”, a evocat, la rândul său, o ”situaţie gravă şi fără precedent”, a cărei origine se află ”probabil în Spania”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!