Acum la Digi FM A7S - Jumpstart

Angela Merkel a primit o ofertă pentru o funcție importantă la ONU

Angela Merkel
Sursă foto: Profimedia Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Naţiunile Unite.

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de „a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat”, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Potrivit surselor citate de dpa, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională din Germania anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breşe majore în cooperarea internaţională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel global.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Vara 2025
digifm_untold_780x440
Digi FM la UNTOLD X: 10 ani de magie, 10 ani vrăjiți de muzică!
UNTOLD Universe
Untold 2025: Line-up-ul complet și artiștii care vor electriza cele 7...
510527075_18011357156757690_4766898171676840438_n
We Love Music Festival revine în forță la Râmnicu Vâlcea, în 15 – 16...
Pe aceeași temă
fritz
Dominic Fritz, după ce l-a însoțit pe Nicușor Dan în Germania: "Concluzii din culise după...
Friedrich Merz
Friedrich Merz critică UE: "Prea birocratică, prea lentă" în soluționarea problemelor...
NATO Summit In The Hague, Netherlands - 24 Jun 2025
Nicușor Dan, după vizita oficială în Germania: "Concret, rezultatul este semnarea Planului de...
Familienunternehmer-Tage 2025
Europa îşi strânge rândurile în faţa ameninţărilor. Cancelarul Merz vizitează Marea Britanie...
Te-ar putea interesa și
Flughafen Köln Bonn Airport. Flugzeugbeim Start. Luftfahrzeugkennzeichen: TC-NCE, Pegasus, Airbus A320neo. // 29.04.2025
Circa 1.500 de tarantule ascunse în ambalaje de biscuiţi, confiscate pe un aeroport din...
sala de judecata germania
"Doctorul morţii" ar putea fi cel mai mare criminal în serie din Germania ultimelor decenii...
NATO Summit In The Hague, Netherlands - 24 Jun 2025
Nicuşor Dan merge în vizită oficială în Germania. Se va întâlni cu cancelarul Merz și cu...
palestina, fasia gaza
ONU a reușit să introducă o cantitate infimă de carburant în Fâşia Gaza, pentru prima oară...
Partenerii noștri
Digi24 Trecerea la euro. Sfat pentru bulgari: „Se poate mult mai rău”
Trecerea la euro. Sfat pentru bulgari: „Se poate mult mai rău”
DigiSport Mirel Rădoi a rupt tăcerea despre episodul de la Sarajevo! Decizia luată, după discuția cu Mihai Rotaru
Mirel Rădoi a rupt tăcerea despre episodul de la Sarajevo! Decizia luată...
PeRoz Ea e femeia pe care Julia Roberts a numit-o "cea mai frumoasă din lume". Cum arată azi, la 51 de ani: "Totul se schimbă cu timpul"
Ea e femeia pe care Julia Roberts a numit-o "cea mai frumoasă din lume"...
Film Now Dragoste la vedere. Jessica Alba și noul iubit, cu 12 ani mai tânăr, pozați în timp ce se sărută cu foc: "Sunt foarte la început"
Dragoste la vedere. Jessica Alba și noul iubit, cu 12 ani mai tânăr...
Digi World Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o soluție pentru cei cu probleme de mobilitate
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus...
Stirile Kanal D Pământul se va „întuneca" pentru 6 minute: Când are loc cea mai lungă eclipsă de soare din acest secol
Pământul se va „întuneca" pentru 6 minute: Când are loc cea mai lungă...
ProFM Anca Țurcașiu, pictorialul în stilul Jennifer Lopez care a stârnit valuri de reacții: „Peste ea cu minimum zece clase!”
Anca Țurcașiu, pictorialul în stilul Jennifer Lopez care a stârnit valuri...
Digi Life Oamenii de ştiinţă au descifrat secretul tabloului „Fata cu cercel de perlă”
Oamenii de ştiinţă au descifrat secretul tabloului „Fata cu cercel de...
Ultimele știri din matinal
bitza matinal
Bitză: „Am pierdut timp ca să fac bani, dar nu-mi pare rău. Muzica rămâne gratis în sufletul...
edsta 78aab15e-f0b1-44ca-8552-4dafea62b6ed
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
radu jude la matinal 2025
Radu Jude, despre cum un film făcut cu un iPhone poate câștiga un Urs de Argint
alexandra stan si adi istrate la matinalul digi fm
Alexandra Stan & Adi Istrate: Povestea nebună a piesei „Aerul”
Ultimele știri
Nicușor Dan
Nicușor Dan, sfat pentru tineri: „Nu plecați după clasa a XII-a în Vestul Europei, ci poate cu...
Delta Dunarii
Ambarcaţiune cu 14 persoane, răsturnată în Golful Musura din Delta Dunării. Patru persoane...
Sneak Peek: Lucas Museum of Narrative Art, 2025 Comic-Con International, San Diego, California, USA - 27 Jul 2025
Cineastul George Lucas şi-a prezentat cel mai recent proiect, la Comic-Con San Diego. „Iubesc...
Piedone announces candidacy for the position of Bucharest mayor, Bucharest, Romania - 17 Mar 2024
Cristian Popescu-Piedone rămâne sub control judiciar. Tribunalul Braşov i-a respins...