Acum la Digi FM Alex Vidia JAX JONES - Breathe - FEAT INA WROLSDEN

Aproximativ 200 de deţinuţi palestinieni aflați în Israel au fost eliberaţi. Unul dintre ei era încarcerat de 40 de ani

prizonieri si detinuti palestinieni eliberati (3)
200 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel au fost eliberaţi. / Foto: Profimedia

Aproximativ 200 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel au fost eliberaţi sâmbătă, 25 ianuarie, în schimbul eliberării a patru ostatice israeliene, o veste primită cu strigăte de bucurie, relatează AFP, conform News.ro.

O mulţime compactă ş-a exprimat bucuria la trecerea unui autobuz la bordul căruia se aflau o parte dintre foştii deţinuţi, pe străzile din Ramallah, în Cisiordania ocupată.

Potrivit unor jurnalişti AFP, mii de persoane au venit în acest oraş palestinian, sediul Autorităţii Palestiniene, să-i primească.

Eliberarea deţinuţilor a fost confirmată sâmbătă după-amiaza de către Administraţia Penitenciară israeliană. Aceștia provin de la închisorile de la Ofer, în Cisiordania, şi Ktziot, în sudul Israelului.

200 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel au fost eliberaţi. / Foto: Profimedia

Acest nou schimb de ostatici şi deţinuţi intervine în cadrul unui acord de încetare a focului în războiul din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas, după 15 luni de conflict, a cărei primă fază, de şase săptămâni, urmează să permită eliberarea a 33 de ostatici israelieni în schimbul a aproximativ 1.900 de deţinuţi palestinieni.

Palestinianul deţinut de cel mai mult timp fără întrerupere - 40 de ani - în Israel, Mohammed Tous, se află pe lista palestinienilor eliberaţi sâmbătă de către Israel, potrivit Clubului Deţinuţilor Palestinieni. Mohammed Tous, în vârstă de 69 de ani, încarcerat din 1985, un membru al Fatah, o mişcaree înfiinţată de către  Yasser Arafat, liderul istoric al palestinienilor, se află pe lista deţinuţilor eliberaţi.

Conform acordului încheiat de Israel şi Hamas, 200 de deţinuţi au fost eliberaţi sâmbătă în schimbul eliberării a patru ostatice israeliene ţinute de 15 luni în Fâşia Gaza.

Este vorba despre Liri Albag, Karina Ariev, Daniella Gilboa şi Naama Levy, femei militar în vârstă de 19 şi 20 de ani, luate ostatice la 7 octombrie 2023 în atacul Hamas în sudul Israelului.

Cele patru femei militar au fost predate mai întâi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), care le-a predat armatei israeliene. Potrivit armatei israeliene, ele s-au întâlnit cu părinţii lor la puţin timp după ce au ajuns pe teritoriul israelian.

ostatice israeliene eliberate de hamas (2)

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Middle East News - June 25, 2023
Hamas anunță că șeful guvernului din Fâșia Gaza a fost ucis în atacurile israeliene
Ilie Bolojan, new interim president of the National Liberal Party, Bucharest, Romania - 26 Nov 2024
Preşedintele Bolojan: „România salută eliberarea celor şase ostatici israelieni din Gaza”
captura-de-ecran-2025-02-22-121557
Unul dintre ostaticii care urmează a fi eliberaţi sâmbătă de Hamas are şi cetăţenie română...
Tentativă de atentat major în Israel/ Foto: X
Tentativă de atentat major în Israel. Trei bombe au explodat în autobuze goale în apropiere de...
Te-ar putea interesa și
detinuti palestinieni eliberati
Un autobuz cu deţinuţi palestinieni eliberaţi de Israel a sosit la Ramallah, în Cisiordania
eliberare ostatici israelieni
Hamas a eliberat încă trei ostatici israelieni, după aproape 500 de zile de captivitate
Hamas
Hamas anunţă că va elibera încă trei ostatici, aşa cum era planificat, deschizând calea spre...
trump (49)
Trump spune că „se va dezlănţui iadul” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz
Partenerii noștri
Digi24 Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete”
Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva...
DigiSport Ce a spus Ilie Dumitrescu despre duelul FCSB - CFR Cluj. ”Credeți-mă că nu vorbesc să atrag atenția”
Ce a spus Ilie Dumitrescu despre duelul FCSB - CFR Cluj. ”Credeți-mă că nu...
PeRoz Actorul William Levy, băut și implicat într-un scandal, a fost arestat: "Am încercat să calmez situația, dar tot eu am ajuns în cătușe”
Actorul William Levy, băut și implicat într-un scandal, a fost arestat...
Film Now Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când spun asta, dar vorbesc serios
Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră...
Digi World Paștele Ortodox și Catolic, sărbătorite în aceeași zi în 2025. De ce au de cele mai multe ori date diferite
Paștele Ortodox și Catolic, sărbătorite în aceeași zi în 2025. De ce au de...
Stirile Kanal D 3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani după ce a învins cancerul. Cum arată mama lui Paris la 66 de ani
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Federal Chancellor Scholz travels to the World Climate Conference
Amendă de 4.500 de euro pentru un bărbat care l-a îmbrăţişat pe cancelarul Scholz pe aeroport...
Aston Villa v Paris Saint-Germain, UEFA Champions League, Quarter-Finals, 2nd Leg, Football, Villa Park, Birmingham, UK - 15 Apr 2025
Luis Enrique, după meciul cu Aston Villa: PSG a plătit pentru „un exces de încredere interzis...
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Elevii intră în vacanţă joi, după finalizarea cursurilor
Andreea Cotruţa
Andreea Cotruţa a cucerit o medalie de aur şi două de argint la Europenele de haltere de la...