Acum la Digi FM Marius Dobre LISA - Moonlit Floor

Averile celor mai bogaţi zece oameni din lume s-au dublat în pandemie

Avere ilicită, bani, mită, șpagă, corupție, euro, ilegal
Averile celor mai bogaţi zece oameni din lume s-au dublat în pandemie. Foto: Shutterstock

Averile celor mai bogaţi zece oameni din lume s-au dublat de la începutul pandemiei de coronavirus. Astfel, cei mai bogați oameni din lume au devenit și mai bogați, în timp ce a crescut numărul celor care trăiesc în sărăcie, potrivit organizației caritabile Oxfam. Ritmul de îmbogățire este fără precedent, fiind vorba de o creștere mai mare decât în ultimii 14 ani la un loc.

În timp ce averea lor însumată a crescut de la 700 de miliarde de dolari la 1,5 trilioane de dolari - cu variații semnificative între ei, averea lui Musk crescând cu peste 1.000%, în timp ce cea a lui Gates a crescut cu 30% - peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei, arată organizaţia de caritate Oxfam, într-un document publicat luni sub titlul "Inegalitatea ucide". Veniturile mai mici pentru cei mai săraci din lume au contribuit la moartea a 21.000 de oameni în fiecare zi, se arată în raport.

Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări "fac bucăţi lumea în care trăim".

"Nu este din întâmplare, ci este o alegere: violenţa economică este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă", susţin autorii.

Directorul executiv al Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat că "nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi".

"Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică", a adăugat ea.

Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
Donald Trump
Trump susţine că economia SUA este puternică, în timp ce piaţa Chinei se prăbuşeşte
Usd,Dollar,Banknote,With,Usa,Flag,And,Stock,Market,Graph
Cei mai bogaţi 500 de oameni au pierdut într-o singură zi peste 200 miliarde de dolari, în...
Businessman,,Finance,Analyst,Analyzing,Financial,Report,And,Economic,Growth,Graph
Cele mai mari 500 de afaceri de familie reprezintă echivalentul celei de-a treia economii a...
A,Busy,Heathrow,Airport,London
Guvernul britanic a aprobat extinderea aeroportului Heathrow, cel mai frecventat din Europa...
Te-ar putea interesa și
Asset,Management,,Funding,Or,Financial,Mortgage,Loan,Concept,,Money,Capital
Cei mai bogaţi oameni din lume au pierdut 108 miliarde de dolari după turbulenţele bursiere de...
Gigi Becali
Gigi Becali, parlamentar AUR, declarații despre studiile sale: "Am ajuns în anul trei fără să...
lei si euro
"Ne-am împrumutat pentru a susține economiile altor țări". Analistul Radu Georgescu, despre...
Ce averi au candidații la prezidențiale/ Foto: Facebook
Ce averi au candidații la prezidențiale. Geoană, Ciucă și Ciolacu, în fruntea clasamentului
Partenerii noștri
DigiSport A recunoscut, la patru ani după ce Messi a plecat de la Barcelona: ”Era supărat pe mine și eu pe el”
A recunoscut, la patru ani după ce Messi a plecat de la Barcelona: ”Era...
PeRoz Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1% din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri banii și succesul”
Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1% din averea lui...
Film Now Ashton Kutcher și Mila Kunis amplifică zvonurile despre problemele din căsnicie. Cei doi actori, apariție tensionată în Los Angeles
Ashton Kutcher și Mila Kunis amplifică zvonurile despre problemele din...
Digi World Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă presiune!”
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Tramvai București/ Profimedia
Accident între un tramvai și cinci mașini, în București. Vatmanul a fugit...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Fragile,Diplomatic,Crisis,And,Relations,Between,Usa,And,Eu
Uniunea Europeană ripostează la tarifele SUA cu o serie de contramăsuri în valoare de peste 20...
Diplomatic,Relations,Between,Ukraine,And,Russia.,Flag,Of,The,Two
Ucraina şi Rusia se atacă reciproc cu drone. Moscova susține că au fost lansate lovituri...
Taxe SUA/ Profimedia
China ripostează cu tarife suplimentare de 84% la mărfurile americane. Pieţele europene îşi...
Alvaro Aguado/ Profimedia
Mijlocaşul spaniol al echipei Espanol Barcelona, Alvaro Aguado, acuzat de agresiune sexuală