Preşedintele american Joe Biden ironizează luni, într-un mesaj pe X, isprăvile sportive cu care se laudă rivalul său republican Donald Trump, în urma unei partide de golf.
De obicei, miliardarul este cel mai prolific în aceste atacuri şi nu ratează nicio ocazie să ironizeze gafele gafele preşedintelui.
Donald Trump s-a lăudat pe reţeaua sa de socializare Truth Social că a obţinut două premii la o ceremonie organizată de clubul său de golf.
„Bravo, Donald. Ce realizare”, l-a felicitat Biden sarcastic.
El a răspuns prin acest mesaj ironic unui mesaj pe care fostul preşedinte l-a publicat duminică.
„Este o mare onoare pentru mine să mă aflu în această (duminică) seara la Trump International Golf Club, la West Palm Beach, în seara premierii, pentru a primi trofeul campionatului culubului şi trofeul campionatului clubului senior”, a scris el.
„Le-am câştigat pe amândouă!”, s-a laudă el.
TRIŞARE ŞI MINCIUNI
Donald Trump, un mare amator de golf, a fost criticat în timpul mandatului său din cauza timpului petrecut pe „fairway”-uri.
Un site american a înregistrat 298 de vizite la cluburi în cei patru ani de mandat şi prezintă dovezi că a jucat în 150 dintre ele.
Fostul preşedinte a fost acuzat că a trişat, acuzaţii intens mediatizate.
Potrivit Daily Beast, este acuzat de falsificarea scorului unei partide cu Tiger Woods, o legendă a golfului, şi de faptul că aminţit în privinţa numărului de campionate victorioase.
Într-o carte dedicată acestui subiect, fostul cronicar sportiv şi jucător amator de golf Rick Reilly îl acuză pe Donald Trump de faptul că şi-a pus băiatul de mingi - sau agenţi ai Serviciilor Secrete - să-i mute mingea în cele mai bune poziţii.
Ce avere are Trump. Se apropie termenul limită pentru depunerea cauţiunii în procesul de la New York
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!