La 58 de ani, Brad Pitt a decis să savureze viaţa şi să-şi continue cariera, un proiect care nu are nimic de-a face cu „pensionarea”, a spus actorul la o întâlnire cu jurnaliştii, la Paris.
Într-un interviu acordat revistei GQ la sfârşitul lunii iunie, starul american a vorbit despre senzaţia de a trăi „ultima jumătate a carierei sale”. Aceste cuvinte sugerau că actorul, care şi-a făcut un nume în „Thelma and Louise” la începutul anilor '90, s-ar pregăti să se retragă, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu asta am vrut să spun...”, a spus Pitt. „Ceea ce am vrut să spun a fost că mă aflu deja în faţa ultimei etape, a ultimului sezon, iar întrebarea care se pune acum este: cum vreau să-mi petrec acest timp? În orice caz, nu are nimic de-a face cu pensionarea”, a continuat el.
Luni seară, actorul a venit la Paris să prezinte filmul „Bullet Train”, care va fi lansat în SUA pe 5 august, iar în Franţa cu două zile mai devreme. Comedia se petrece într-un tren între Tokyo şi Kyoto, unde şapte criminali încearcă să se omoare între ei.
„Îmi place să fac tot felul de filme”, spune actorul, care a filmat cu regizori atât de eclectici precum Quentin Tarantino, Terrence Malick, David Fincher, Guy Ritchie şi fraţii Coen.
„La vârsta mea, am făcut destule greşeli şi, din fericire, am acumulat suficientă experienţă pentru a distinge între ceea ce am făcut bine şi ceea ce am făcut rău”, spune el.
„Once upon a Time in Hollywood”, al lui Tarantino, i-a adus un Oscar în 2020, iar actorul nu rămâne fără proiecte. Următorul său film, „Babylon”, regizat de Damien Chazelle (La la land), va fi plasat în epoca de aur a Hollywood-ului, iar Pitt o va reîntâlni pe Margot Robbie, cu care a jucat şi în filmul lui Tarantino.
Actorul este, de asemenea, foarte activ şi în calitate de producător în cadrul companiei Plan B, pe care a fondat-o, trei dintre filmele sale fiind recompensate cu Oscaruri: „The Departed”, „Twelve Years a Slave” şi „Moonlight”.
„Îmi place foarte mult: ai ocazia să pui în valoare noi talente, să faci parte din proiecte în care nu ai fi participat neapărat ca actor. Şi în rest, nu ştiu... Trec de la un film la altul, iar ultimul lucru pe care l-am făcut decide ce voi face în continuare”, spune el.
În dezbaterea care vizează platformele de streaming, Brad Pitt alege calea de mijloc. „Îmi plac atât platformele de streaming, cât şi sălile de cinema”, spune el, departe de un Tom Cruise, care doreşte ca filmele sale să fie lansate exclusiv în cinematografe.
„Filmele deveniseră atât de scumpe. Existau fie proiecte uriaşe, fie lucruri mai intime, şi părea că nu mai era loc pentru nimic altceva între ele”, spune actorul. În acest context, „platformele au deschis terenul pentru alte voci. Sunt impresionat de lucrurile pe care le văd”, a spus Pitt.
Dar, în acelaşi timp, „tocmai am văzut +Elvis+ în cinematograf. Sunt un mare fan al (actorului) Austin Butler, cred că va face lucruri mari. Şi m-am simţit atât de bine, a fost grozav să mă întorc în cinematograf”, a continuatt el.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!