Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo Jazzy, Kilimanjaro - No Bad Vibes (BEATMIX)

Cehia anunță că redeschide granițele pentru cetățenii Uniunii Europene din 21 iunie

Centru vechi Praga
Sursă foto: Profimedia Images

Guvernul Cehiei a anunțat, luni, că frontierele țării se vor redeschide pentru cetățeni europeni și sârbi, începând cu data de 21 iunie. Republica cehă începe să-și revină după pandemia de coronavirus, după mai multe luni în care numărul de cazuri și de decese a fost foarte ridicat. 

Cei care vor să călătorească în Cehia trebuie să prezinte, totuși, un test negativ la Covid-19, o adeverință de vaccinare sau un act care atestă că persoana a trecut deja prin boală. Măsuri similare erau deja în vigoare pentru cetățenii germani, austrieci, croați, ungari, polonezi, slovaci și slovaci, dar urmează să intre în vigoare pentru toți ceilalți cetățeni europeni și pentru turiști din Serbia, conform AFP, citat de Agerpres.

Mai multe alte restricții au fost relaxate, de asemenea, de guvernul de la Praga - numărul de participanți la evenimente culturale poate fi de 2.000 în aer liber și 1.000 în spațiu de interior. Magazinele, restaurantele, cinematografele, teatrele şi sălile de concert s-au redeschis în urmă cu câteva săptămâni, dar restricţii ca obligaţia de a purta o mască sunt încă în vigoare.

În ultimele luni din 2020 și la începutul lui 2021, Cehia s-a confruntat cu o evoluție extrem de nefavorabilă a pandemiei. De la începutul pandemiei, Cehia a raportat 1,66 milioane de cazuri de Covid-19 și 30.164 de decese. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
shutterstock_cutit
Un adolescent de 16 ani a ucis două femei într-un atac cu cuțitul într-un magazin, în Cehia
test covid coronavirus
CIA spune că este "mai probabil" ca boala COVID-19 să fi provenit dintr-un laborator, dar nu...
Explozie la un restaurant din Cehia/ Foto: X
Explozie la un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit 
Te-ar putea interesa și
Image,Of,Floating,Macro,Covid-19,Cells,Over,Doctor,Taking,Sample
Un nou studiu dezvăluie speciile de animale cel mai probabil implicate în declanşarea...
inundatii europa (6)
Ploile aduse de ciclonul Boris au făcut prăpăd și în alte țări. Republica Moldova, Cehia...
Doi elevi răniţi în Cehia, într-un atac cu cuţitul comis de către o colegă/ Foto: X
Doi elevi răniţi în Cehia, într-un atac cu cuţitul comis de către o colegă. Incidentul a avut...
maia sandu facebook
Maia Sandu are Covid-19. Şefa statului nu va participa la evenimentele dedicate Zilei...
Partenerii noștri
Digi24 Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările autorităților pentru presă
Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările...
DigiSport "Undă verde" pentru transferul lui Raphinha
"Undă verde" pentru transferul lui Raphinha
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...