Începând din 2024, persoanele care vor călători în țările membre ale Uniunii Europene vor trebui să aplice pentru o viză de călătorie, conform noilor reguli ce vor intra în vigoare la începutul anului.
Ca urmare a noilor norme privind autorizațiile de călătorie anunțate de UE în cadrul Sistemului european de informare și autorizare a călătoriilor (ETIAS), persoanele din peste 60 de țări care până acum erau „scutite de viză”, inclusiv Statele Unite, Canada și Marea Britanie, vor trebui să completeze o cerere online și să plătească o mică taxă înainte de a călători în oricare dintre cele 30 de țări europene, scrie The Washington Post.
Permisul costă 7 euro și poate fi obținut de pe site-ul web al ETIAS sau din aplicația mobilă. Acesta le permite călătorilor să călătorească până la 90 de zile și este valabil timp de trei ani sau până la expirarea pașaportului utilizat în cadrul cererii.
Pe lângă SUA, Canada și Marea britanie, noile norme se vor aplica pentru aproape 60 de țări, inclusiv Mexic, Australia și Japonia. Lista completă poate fi accesată aici.
Călătorii cu vârsta mai mică de 18 ani și mai mare de 70 de ani sunt scutiți de plată, la fel ca și membrii de familie ai cetățenilor UE sau ai cetățenilor din afara UE care pot circula liber în Uniunea Europeană.
Site-ul oficial al Uniunii Europene îi îndeamnă pe potențialii vizitatori să solicite autorizația cu mult timp înainte de călătoria planificată și înainte de a rezerva un bilet de avion sau un hotel.
Printre țările europene care vor cere viză se numără și România.
Citește și
- O femeie a născut în curtea spitalului din Urziceni. Ce spune șefa unității medicale: „Nu știu de ce nu au pus-o în ambulanță”
- „Luna plină a Sturionilor” și „Luna Albastră”, fenomenele astronomice inedite din luna august 2023
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!