Suspecţii care au plănuit un atac terorist la concertele pe care cântăreaţa Taylor Swift le avea programate la Viena urmăreau să ucidă un număr mare de oameni, a declarat directorul-adjunct al CIA, David S. Cohen, conform unei rectificări transmise de DPA.
David S. Cohen s-a referit la numărul persoanelor aşteptate să fie prezente la concert atunci când a vorbit despre "zeci de mii de oameni la acest concert", a precizat ulterior DPA, după publicarea ştirii iniţiale.
"Ei plănuiau să ucidă un număr mare de oameni - zeci de mii de oameni erau la acel concert, printre care, sunt sigur, şi mulţi americani", a declarat oficialul american la un summit dedicat serviciilor de informaţii şi securităţii naţionale, organizat miercuri la Washington, arată Agerpres.
El a confirmat, de asemenea, că serviciul de informaţii externe al Statelor Unite le-a transmis o serie de informaţii autorităţilor austriece pentru a le ajuta să prevină acel atac.
"Ca urmare, sute de vieţi au fost fără îndoială salvate", a adăugat David S. Cohen.
Superstarul american Taylor Swift ar fi trebuit să susţină trei concerte la Viena în cadrul turneului ei mondial "Eras" în august, însă seria de spectacole a fost anulată cu foarte puţin timp înainte de start, după ce autorităţile din Austria au arestat doi bărbaţi tineri suspectaţi de organizarea unui atac terorist.
Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 19 ani despre care se afirmă că ar fi jurat credinţă organizaţiei teroriste Stat Islamic plănuia să conducă o maşină încărcată cu materiale explozibile şi să intre cu ea în mulţimea de fani ai cântăreţei Taylor Swift care aşteptau să intre pe stadionul în care urma să aibă loc primul concert.
Se crede că a doua persoană implicată în complot este un complice mai tânăr.
Peste 60.000 de persoane s-ar fi aflat în interiorul stadionului în timpul acelui concert sold-out, dacă acesta nu ar fi fost anulat, iar alte zeci de mii de persoane s-ar fi reunit probabil, fără să deţină bilete, în proximitatea stadionului pentru a se bucura împreună de muzica vedetei pop americane.
Cei doi suspecţi, care au rămas de atunci în custodia Poliţiei austriece, sunt cercetaţi pentru suspiciune de apartenenţă la o organizaţie teroristă şi pentru organizarea unor activităţi criminale.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!