Căpitanul unei nave de croazieră ucrainene a fost condamnat marţi la cinci ani şi jumătate de închisoare în Ungaria pentru rolul într-un accident din 2019 în care vasul său a lovit şi scufundat o ambarcaţiune mai mică, pe Dunăre, la Budapesta, ucigând 25 de turişti sud-coreeni şi doi membri ai echipajului, informează Reuters.
În cel mai grav dezastru petrecut pe Dunăre în mai bine de jumătate de secol, vasul de pasageri numit 'Sirena', cu 35 de persoane la bord, s-a scufundat după ce a fost lovit de nava de croazieră sub un pod din Budapesta pe o ploaie puternică.
Douăzeci şi cinci dintre cei care și-au pierdut viața erau sud-coreeni. Căpitanul vasului 'Sirena' şi membrul echipajului său au murit de asemenea, iar un cetăţean sud-coreean este încă dat dispărut.
Acuzatul, Iuri Kaplinski, 68 de ani, "a fost găsit vinovat de (...) neglijenţă reprezentând o ameninţare în transportul pe apă (...) şi instanţa îl condamnă la cinci ani şi jumătate de închisoare", a declarat judecătorul Leona Nemeth, pronunţând hotărârea care poate fi atacată cu recurs.
Bărbatul ucrainean, care se află în arest din 2019, a declarat instanţei că îi pare "sincer rău" de tragedie.
"Nu pot scăpa de amintirile acestei tragedii teribile pentru niciun minut, nu pot să dorm şi cred că aşa trebuie să trăiesc pentru tot restul vieţii", a declarat bărbatul în faţa curţii.
Căpitanul a fost achitat de instanţă de acuzaţia că nu a acordat ajutor.
Doar şapte pasageri sud-coreeni au supravieţuit accidentului.
Filmul tragediei
La 29 mai 2019, 'Sirena', un vas de excursie transportând 33 de sud-coreeni şi doi membri ai echipajului ungar, s-a scufundat după ce a fost lovit frontal de 'Viking Sigîn' pilotat de Kaplinski, în inima capitalei Ungariei, lângă Parlament, aminteşte France Presse.
Şapte turişti sud-coreeni au supravieţuit scufundării. Cadavrele a 27 de victime au fost găsite în câteva săptămâni de căutare. O femeie rămâne dispărută la patru ani şi jumătate de la accident, cel mai grav în mai bine de jumătate de secol în ţara central-europeană.
Imaginile camerelor de supraveghere au arătat Viking Sigîn, o navă impunătoare de 135 de metri şi 2.000 de tone, intrând cu mare viteză în Sirena, o ambarcaţiune de 26 de metri.
Aceasta s-a scufundat apoi în câteva secunde, apa având temperatura de 10 până la 15 grade Celsius.
Potrivit procurorilor, căpitanul a dat dovadă de neglijenţă, nereuşind să încetinească la timp. De asemenea, el a fost acuzat că nu a venit în ajutorul naufragiaţilor căzuţi în apă sau prinşi la bord.
Într-o declaraţie scrisă citită în timpul procesului, deschis în martie 2020, Iuri Kaplinski a explicat că nu a observat vasul şi a crezut că a lovit lemne plutind la suprafaţă, potrivit ziarului Blikk.
Când şi-a dat seama ce se întâmpla, el era în stare de şoc şi a lăsat comanda ofiţerului secund, a povestit Kaplinski.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!