„Mariupol este acum un oraş al fantomelor”, a declarat marţi un consilier al primarului oraşului-port ucrainean Mariupol, Petro Andriushchenko, citat de CNN.
Oficialii primăriei Mariupol cred că cel puţin 22.000 de locuitori ai oraşului au fost ucişi în trei luni de război – o cifră care nu poate fi susţinută independent.
Andriushchenko a spus că locuitorii nu se pot deplasa liber, fiind necesare permise speciale pentru orice mişcare în interiorul oraşului.
Cifra de 22.000 se bazează, mai spune consilierul, pe numeroasele contacte pe care el şi alţi oficiali ai primăriei continuă să le aibă cu oficialii prinşi în interior. Dar el crede că cifra reală ar putea fi mult mai mare.
Andriuschenko a spus că, pe baza informaţiilor culese din reţeaua sa de surse, Mariupol în această seară este un oraş aruncat înapoi în Evul Mediu. „Este absolut întuneric în interiorul oraşului. Singurele lumini sunt de la trupele ruse şi de la patrule ruseşti”, a spus el. „Peste tot este miros de moarte şi miros de foc.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!