Acum la Digi FM Marius Dobre ARILENA ARA - Nentori (Bess remix)

Cozi de mii de oameni în Londra. Ei așteaptă chiar și 11 ore pentru a-și lua rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a

Queues for The Queen's coffin in London, UK - 15 Sept 2022
Foto: Profimedia

Mii de oameni au stat toată noaptea la coadă ca să-și ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a. Ei au petrecut chiar și 10 ore la coada care se întinde de-a lungul malului sudic al râului Tamisa pe o distanță de cel puțin opt kilometri.

Pentru a doua noapte la rând, mii de persoane au stat la coadă pentru a-și prezenta omagiile în fața sicriului reginei Elisabeta a II-a depus la Westminster Hall din Londra. Coada se întinde pe o distanță de cel puțin opt kilometri, dar au fost momente când a fost aproape dublă. Timpul de așteptare ajunge chiar și la 11 ore.

Autoritățile din Londra au publicat o hartă care se actualizează în permanență și care îi monitorizează pe oamenii care așteaptă să intre la Westminster Hall.

Oamenii au fost avertizați că vor trebui să stea în picioare timp de mai multe ore, cu puține oportunități de a se așeza, deoarece coada este în continuă mișcare. Cei care se înscriu la rând primesc brățări, astfel încât să poată pleca pentru a lua o băutură sau pentru a merge la toaletă dacă au nevoie.

Oficialii se așteaptă ca aproximativ 750.000 de persoane să treacă pe lângă sicriul reginei până luni, la ora 6.30.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Gluma răutăcioasă făcută de regretata regină Elisabeta despre sportivii de la Jocurile Olimpice/ Profimedia
Gluma răutăcioasă făcută de regretata regină Elisabeta, în 2016, despre sportivii de la...
berlusconi
Funeralii de stat ale fostului premier italian Silvio Berlusconi, miercuri, la Domul din Milano
prințul William și regina Elisabeta a II-a
Prințul William, omagiu în memoria bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, la încoronarea...
Bailey Wright/ Profimedia
Un fotbalist i-a dedicat victoria de la Mondiale soacrei sale. Femeia a murit a doua zi
Te-ar putea interesa și
regina elisabeta a II-a a marii britanii
Răsturnare de situație în cazul decesului reginei Elisabeta a II-a. Un apropiat al prințului...
Camilla, Queen Consort poses with Paddington Bears to be donated to Barnado's Charity, London, UK - 13 Oct 2022
Ce se va întâmpla cu ursuleţii Paddington depuşi pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta...
O femeie pilot a creat cel mai mare portret din lume al reginei Elisabeta a II-a
O femeie pilot a creat cel mai mare portret al reginei Elisabeta a II-a cu ajutorul unui...
Regina Elisabeta
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de "bătrâneţe", potrivit certificatului ei de...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport UTA Arad - Sepsi 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Mircea Rednic vs. Dorinel Munteanu
UTA Arad - Sepsi 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Mircea Rednic vs. Dorinel...
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...