Acum la Digi FM Gabriel Cindea KUNGS VS COOKIN ON 3 BURNERS - This Girl

Cristian Măcelaru, românul care a dirijat Orchestra Națională a Franței la ceremonia de deschidere a JO 2024. E din Timișoara și vine dintr-o familie cu 10 frați

cristian măcelaru
Dirijorul Cristian Măcelaru / Foto: Profimedia

Cristian Măcelaru, un dirijor român născut în Timișoara, unul dintre cei mai buni din lume, și-a pus amprenta asupra muzicii de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. Acesta a dirijat Orchestra Naţională a Franţei la evenimentul grandios.

Din 2021, Măcelaru este directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Din toamnă își mută activitatea în SUA, după ce a fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati. Dirijorul de 44 de ani are în portofoliu și un premiu Grammy.

Despre onoarea de a fi în mijlocul evenimentelor de la Olimpiada de la Paris, acesta a spus, la TVR Info: „Niciodată nu am crezut în viaţă că voi avea această oportunitate. E un lucru foarte frumos pentru că este un eveniment în care cu toţii uităm parcă de lucrurile care ne separă şi ne aducem aminte de frumuseţea lucrurilor care ne ajută să venim împreună”.

În timpul capitolului zece al ceremoniei de deschidere, Solidarité (solidaritate), un ofiţer de jandarmerie a fost prezentat pe un cal de metal, purtând o mantie cu cercurile olimpice, care a străbătut traseul paradei pe Sena. Călăreaţa a adus drapelul olimpic, care a fost înălţat în faţa tribunei oficiale, la Trocadero, pe acordurile Imnului Olimpic, interpretat de Corul Radio France şi Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de românul Cristian Măcelaru.

Dirijorul Cristian Măcelaru vine dintr-o familie cu 10 frați. La 17 ani s-a stabilit în SUA

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am crescut într-o familie cu 10 frați în care era un program foarte bine definit vizavi de școală și studiul muzical. La sfârșitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activitățile din casă se reduceau la făcut focul și ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naționale și internaționale de vioară. Dimineața eram la școală, iar ziua studiam”, povestea el, cu ceva timp în urmă, pentru Adevărul.

De la 17 ani s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, urmând studii la Interlochen Arts Academy în Michigan și la Universitățile Miami și Rice, iar în 2019 a obținut cetățenia americană.

Cristian Măcelaru a avut o carieră de excepție ca violinist, fiind cel mai tânăr concertmaistru din întreaga istorie a Orchestrei Simfonice Miami, cu care și-a făcut debutul la Carnegie Hall la doar 19 ani.

Cristian Măcelaru este căsătorit cu Cheryl, fagotistă, cu care are doi copii.Între 2011-2019 au locuit la Philadelphia, iar din vara 2022 locuiesc la Paris.

Citește și: CNN a scris despre premiera realizată de România la ceremonia de deschidere a JO de la Paris. Sportivii au cântat și s-au bucurat în ploaie

Citește și: Imagini spectaculoase de la ceremonia de deschidere a JO de la Paris. La ce modificări i-a obligat ploaia pe organizatori

Citește și: Nadia Comăneci, purtătoare a torței olimpice la JO 2024, pe Sena, într-o companie selectă. “Momente emoționante și memorabile”

Citește și: Celine Dion, cireașa de pe tort la ceremonia de deschidere a JO. În mijlocul Turnului Eiffel, a interpretat magistral "Imnul iubirii"

Citește și: Lady Gaga, prima surpriză muzicală a organizatorilor ceremoniei de deschidere a JO de la Paris (VIDEO)

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
JO 2024
"Jocurile Olimpice au fost un dezastru". Proprietarii de restaurante şi cafenele din Paris...
Béryl Gastaldello
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 cu o întârziere...
Prințul William
Mare iubitor de competiții sportive, prințul William a spus de ce nu a fost la JO Paris 2024...
david (5)
David Popovici donează echipamentul purtat pe podium la JO 2024 pentru a strânge 115.000 de...
Te-ar putea interesa și
Paris, France. 05th Aug, 2024. (L to R) Silver Medallist Simone Biles of Team United States, Gold Medallist Rebeca Andrade and Bronze medallist Jordan Chiles of Team USA pose during the podium ceremony for the artistic gymnastics women's floor exercise ev
Jordan Chiles spune că probele video ar trebui luate în considerare în apelul pentru medalia...
Sabrina Maneca-Voinea 454390401_1002505608339495_4639906708649504228_n
Sabrina Voinea a depus recurs la Tribunalul Elveţian de la Lausanne împotriva deciziei TAS...
Otopeni, Romania. 2nd Aug, 2024: Romanian Olympic gold medalist swimmer David Popovici returns from Olympic Games Paris 2024 at Bucharest Henri Coanda International Airport, in Otopeni, Romania. Popovici won the gold medal in the men's 200m freestyle and
David Popovici: Mi-aş dori să văd cât mai mulţi oameni de afaceri susţinând sportul românesc
ana barbosu medalie
Ana Bărbosu a primit medalia de bronz. Nu a uitat de Jordan Chiles și de Sabrina Voinea: "Sper...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat contul. „Am decis să investesc comoara”
Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat...
DigiSport Întrebat despre Daniel Bîrligea și Louis Munteanu, Raul Rusescu a ales: ”E mai bun decât mine”
Întrebat despre Daniel Bîrligea și Louis Munteanu, Raul Rusescu a ales: ”E...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
tudor duma
Noi detalii despre cazul lui Rareș, tânărul mort de supradoză. Tudor Duma, zis Maru, i-a spus...
tramvaiul-41
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria