Acum la Digi FM Alex Vidia AMY MACDONALD - This is the life

”Dacă Putin câştigă în Ucraina, există un risc real ca agresiunea sa să nu se oprească acolo”, avertizează Stoltenberg

Online press conference by the NATO Secretary General - Meetings of NATO Ministers of Foreign Affairs - Brussels, Belgium
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO Foto: nato.int

În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, există un ”risc real” ca preşedintele rus Vladimir Putin să să nu se oprească acolo, avertizează joi, la Bruxelles, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP.

”Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin câştigă în Ucraina, există un risc real ca agresiunea sa să nu se oprească acolo”, a avertizat în faţa presei Jens Stoltenberg.

El a insistat asupra necesităţii continuării ajutării militare a Ucrainei.

”Susţinerea noastră nu este pomană, este o investiţie în securitatea noastră”, a pledat el, în timp ce preşedintele rus declara, la Moscova, că armata rusă şi-a îmbunătăţit poziţiile pe aproape toată linia frontului în Ucraina.

Şefii de stat şi de guverne ai Uniunii Europene (UE) s-au reunit joi, la Bruxelles, pentru a decide, între altele, cu privire la acordarea unui ajutor Ucrainei în valoare de 50 de miliarde de euro.

Premierul ungar Viktor Orban se opune în continuare acestui ajutor.

”A pune capăt asistenţei militare a Ucrainei nu va face decât să prelungească conflictul şi nu să-i pună capăt”, a avertizat Jens Stoltenberg.

”Singurul mod de a obţine o pace dreaptă şi durabilă este ca preşedintele Putin să fie convins că nu va câştiga pe câmpul de luptă”, a subliniat Jens Stoltenberg, după o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico.

”Iar singurul mijloc de a ne asigura că preşedintele Putin înţelege că nu este pe cale să câştige pe câmpul de luptă este să continuăm să susţinem Ucraina”, a subliniat el.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Dylan Paul, alături de mama sa, Nadia Comăneci și tatăl său Bart Conner/ Foto: Facebook
Unde s-a angajat fiul Nadiei Comăneci. Dylan și-a ales un drum...
printesa urbana 2025-2
Prințesa Urbană, la Digi FM: despre viața în Olanda, educația cu...
florin negrutiu 7701
Florin Negruțiu, după dezbaterea istorică de la Cotroceni: „Puterea...
Pe aceeași temă
Ukrainian President Volodymyr Zelenskyy Remotely Attends The Three Seas Initiative
Zelenski insistă să nu se ofere teritorii „cadou” lui Putin pentru a se pune capăt războiului...
Shavkat Mirziyoyev - Sergey Lavrov meeting in Samarkand
Serghei Lavrov declară că Rusia este gata să încheie un acord pentru a pune capăt războiului
Trump și Zelenski
Zelenski îl contrazice pe Trump cu o declarație din 2018 în care respinge anexarea Crimeei de...
Vladimir Putin/ Profimedia
Financial Times: Putin propune îngheţarea liniei frontului în Ucraina
Te-ar putea interesa și
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
mark rutte profimedia-0842359946
Secretarul general al NATO susţine că Rusia ia în considerare plasarea de arme nucleare în...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Ce a răspuns Trump la întrebarea cine ar trebui să fie noul papă. „Asta ar fi alegerea mea numărul unu”
VIDEO Ce a răspuns Trump la întrebarea cine ar trebui să fie noul papă...
DigiSport Ionuț Lupescu nu are milă de Marius Șumudică: ”Rapid duce lipsă de un antrenor profesionist”
Ionuț Lupescu nu are milă de Marius Șumudică: ”Rapid duce lipsă de un...
PeRoz "E greu să iubești un bărbat cu 47 de ani mai mare?" Ce a răspuns Romina Gingașu: "Sunt îndrăgostită de el și o să fiu toată viața"
"E greu să iubești un bărbat cu 47 de ani mai mare?" Ce a răspuns Romina...
Film Now Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul distructiv, în timp ce filmau „The Scarlet Letter”: Probabil mă urăști
Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul...
Digi World De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de...
Stirile Kanal D Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din Peninsula Iberică
Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din...
ProFM I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de căsnicie cu Dorthea
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Patriarchal,Cathedral,In,Bucharest,,Romania
Moaştele Sfintei Împărătese Elena, de miercuri, în România. Pentru câteva ore vor fi depuse la...
Vizual comunicat_Film Now _Recomandările lunii mai
Emoția prinde viteză în luna mai, pe Film Now
Pană de curent în Spania/ Profimedia
Cele cinci secunde care au aruncat Spania în întuneric. Madridul a lansat mai multe anchete...
Cătălin Moroşanu, mesaj pentru Mihai Leu, internat în stare gravă în spital/ Foto: Facebook
Cătălin Moroşanu, mesaj pentru Mihai Leu, internat în stare gravă în spital: „Un Leu nu cade...