Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile prezidențiale americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, după focuri de armă care au costat viaţa a cel puţin o persoană din rândul asistenţei, scriu AFP şi Reuters.
Presupusul atacator a fost ucis, potrivit presei americane care citează autorităţile judiciare locale. Alţi doi spectatori au fost grav răniţi.
FBI: A fost o „tentativă de asasinat”
Biroul Federal de Investigaţii din SUA a confirmat că focurile de armă care l-au vizat sâmbătă pe Donald Trump la un miting de campanie în Pennsylvania au fost cu adevărat "o tentativă de asasinat", relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.
"În această seară am asistat la ceea ce numim o tentativă de asasinat asupra fostului nostru preşedinte Donald Trump", a declarat Kevin Rojek, un oficial al FBI, într-o conferinţă de presă.
Spectatorul ucis la mitingul lui Trump ''a murit imediat'', potrivit unui martor
Spectatorul ucis sâmbătă în atacul asupra lui Donald Trump la un miting de campanie din Pennsylvania "a murit pe loc" după ce a fost "împuşcat în cap", potrivit unui martor intervievat de NBC News, relatează AFP.
"Am auzit mai multe focuri de armă, bărbatul de lângă mine a fost lovit în cap, a murit pe loc şi a căzut la baza tribunei", a spus Joseph, al cărui nume de familie nu a fost specificat.
Primele reacţii după focurile de armă asupra lui Trump
Preşedintele Joe Biden a spus că este recunoscător că fostul preşedinte Donald Trump este în siguranţă după atacul din Pennsylvania, relatează CNN. Vorbind de la Rehoboth Beach, Delaware, la aproximativ două ore după incident, Biden a spus: „Nu există loc în America pentru acest tip de violenţă”.
Biden a profitat de ocazie pentru a cere ţării să fie unită: „Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple. Nu putem fi aşa”, a spus el.
Casa Albă a precizat că Biden şi Trump au discutat după atac. Nu au fost oferite detalii despre conversaţia lor.
J.D. Vance, un senator republican posibil candidat la vicepreşedinţie al lui Donald Trump, a incriminat sâmbătă "retorica" preşedintelui democrat Joe Biden, după focurile de armă de la un miting electoral al candidatului republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP.
"Acesta nu este doar un simplu eveniment izolat. Postulatul central al campaniei lui Biden este de a spune că preşedintele Trump este un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preţ. Această retorică a dus direct la tentativa de asasinare a preşedintelui Trump", a acuzat pe X senatorul din Ohio.
Rănit în cursul unui miting, Trump intenţionează să meargă la Convenţia republicană
Donald Trump, evacuat de urgenţă sâmbătă de la mitingul electoral după mai multe focuri de armă, intenţionează în continuare să meargă la Convenţia republicană de săptămâna viitoare, în cursul căreia urmează să fie desemnat oficial candidat al dreptei la preşedinţie, a anunţat echipa sa, notează AFP.
"Preşedintele Trump se simte bine" şi "aşteaptă cu nerăbdare să vi se alăture la Milwaukee", în statul Wisconsin, unde va avea loc acest important eveniment în perioada 15-18 iulie, au anunţat echipa sa de campanie şi Partidul Republican într-un comunicat, transmite Agerpres.
Donald Trump a afirmat că a fost împuşcat în ureche, notează AFP.
"Am fost lovit de un glonţ care mi-a străpuns partea superioară a urechii drepte", a scris el pe platforma sa, Truth Social.
Trăgătorul se afla în exteriorul mitingului lui Trump, a afirmat procurorul local
Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara incintei în aer liber unde avea loc mitingul, a declarat la CNN procurorul comitatului Butler din statul Pennsylvania (nord-est), Richard Goldinger, citat de AFP.
"Nu ştiu cum a ajuns în locul unde se afla, dar era în afara incintei", a declarat procurorul.
Pe aceeași temă:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!