UPDATE: Cel puțin 60 de civili afgani au fost uciși și 140 răniți în exploziile din zona aeroportului din Kabul, anunță BBC și WSJ, citând un oficial afgan din domeniul sănătății.
Generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (Centcom), a declarat joi, într-o conferință de presă, că în explozia de la aeroportul din Kabul și-au pierdut viața 12 militari americani, iar 15 au fost răniți.
UPDATE: Pentagonul a confirmat că a avut loc cel puțin o doua explozie în apropiere de aeroportul din Kabul, în apropiere de Hotelul Baron. Purtătorul de cuvânt a spus că explozia de la Parta Abbey a aeroportului a fost ”rezultatul unui atac complex”.
O explozie puternică a avut loc joi, la una dintre intrările în aeroportul din Kabul. Cel puțin 13 persoane au murit, inclusiv copii, în timp ce mulți talibani au fost răniți în timpul exploziei, a spus un oficial taliban, scrie Reuters. Statele occidentale aveau informații că la aeroport urmează să se producă un atac terorist.
Atacul nu a fost revendicat și a fost confirmat de Pentagon, potrivit CNBC.
Atentatul a avut loc în timpul operațiunilor de evacuare de pe aeroportul din Afganistan.
Un reprezentant al talibanilor susține că 13 persoane, printre care și copii, au murit. De asemenea, unele informații vorbesc despre doi sau trei soldați americani care ar fi fost răniți. O altă informație neconfirmată vorbește despre încă o explozie în preajma aeroportului și despre focuri de armă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!