Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat, sâmbătă, 15 martie, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de premierul britanic Keir Starmer, context în care a punctat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte.
"Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esenţială. Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte. O încetare necondiţionată a focului este un prim pas către acest obiectiv, iar Ucraina trebuie să fie de acord cu aceasta", a scris preşedintele Ilie Bolojan, pe platforma X, potrivit Agerpres.
Premierul britanic Keir Starmer a găzduit, sâmbătă, o reuniune prin videoconferinţă privind Ucraina cu mai mulţi şefi de stat şi de guvern.
Preşedintele rus Vladimir Putin va trebui, "mai devreme sau mai târziu, să vină la masa" negocierilor, a declarat premierul britanic Keir Starmer în deschiderea summitului online de la Londra, la care au participat circa 25 de lideri aliaţi ai Ucrainei, au informat AFP şi Reuters.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!